Prefectul îl preferă suspendat pe primarul Bucurescu

Suspendarea lui Sorin Bucurescu din funcţia de primar al comunei Slivileşti a fost una de preferat, după cum spune prefectul de Gorj, Alin Văcaru. Până să apară ordinul de suspendare a lui Bucurescu, aflat în arest la domiciliu, juriştii gorjeni i-au întrebat pe cei ai Ministerului Afacerilor Interne cum să procedeze în această situaţie. Văcaru a explicat că a fost o problemă de interpretare a legii însă până la urmă a fost interpretată în sensul suspendării. Pe perioada arestului la domiciliu, atribuţiile lui Bucurescu sunt preluate de viceprimarul Vasile Stoichiţescu.

Autorităţile locale şi centrale au fost puse în dificultate de situaţia primului primar din ţară arestat la domiciliu, Sorin Bucurescu. „A fost o situaţie mai deosebită pentru că am întâmpinat probleme de interpretare a legii. Pentru că legea 215 articolul 71 spune foarte clar: se suspendă de drept numai în cazul arestului preventiv. Ţinând cont că a fost o speţă mai deosebită am trimis o adresă la MAI de unde am primit răspunsul că ar fi de preferat să-l suspendăm ceea ce am şi făcut începând de ieri“, a declarat prefectul de Gorj, Alin Văcaru. „Cum arestul la domiciliu este o măsură preventivă în noul Cod penal am ajuns la concluzia că este de preferat să-l suspendăm pentru că dumnealui fiind arestat la domiciliu nu poate să-şi respecte atribuţiile de primar“, a adăugat prefectul. Anterior, Instituţia Prefectului trimisese un comunicat de presă precizând că în urma „opiniei“ MAI s-a decis suspendarea primarului. „Instituţia Prefectului – Judeţul Gorj s-a adresat Ministerului Afacerilor Interne, care în cursul zilei de ieri (n.red- marţi) ne-a transmis în scris că, în opinia reprezentanţilor acestui minister, emiterea ordinului de suspendare este necesar“, se arată în comunicatul de presă.

Vizualizări: 146

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: