Prefectul, rămas fără Corp de Control

Corpul de Control al Prefectului, format până de curând din două persoane, a rămas fără membri. Ştefan Burcheci a fost suspendat din funcţie acum câteva zile după ce DNA a început urmărirea penală împotriva lui, fiind implicat în tranzacţii dubioase cu terenuri alături de alţi funcţionari publici. Corpul de Control a rămas ieri şi fără Melania Furma, deoarece aceasta avea delegaţie să facă parte din acesta pe numai şase luni, care au expirat. Pentru că prefectul Liviu Andrei este în concediu, acesta nu îşi poate numi un nou corp de control. Astfel, Melania Furma a revenit la şefia Serviciului Legalitate al Instituţiei Prefectului, iar cel îi luase locul, Daniel Bivolaru, va prelua atribuţiile Corpului de Control până la venirea lui Liviu Andrei din concediu, pe 9 august. "Este atributul prefectului să stabilescă cine va face parte din Corpul de Control, astfel că aşteptăm până când va veni din concediu", a precizat subprefectul Marcel Romanescu.

Vizualizări: 120

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: