Pregătiri pentru Ziua Europei

Autorităţile gorjene vor organiza şi anul acesta manifestări cu prilejul zilei de 9 mai, Ziua Europei. Acţiunile vor începe în dimineaţa zilei de sâmbătă, la orele 10.00, în Piaţa Revoluţiei din Târgu-Jiu. Aici, va fi dat semnalul de trompeţi, va avea loc întâmpinarea oficialităţilor judeţene şi intonarea imnului de stat al ţării, precum şi a imnului Uniunii Europene. Apoi, vor fi rostite alocuţiuni de deschidere de către primarul Florin Cârciumaru, prefectul Ion Florescu şi preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu. Ziua Europei va fi marcată şi de un moment artistic-evocator, susţinut de către Şcoala Populară de Arte din Târgu-Jiu, Ansamblul Artistic Profesionist « Doina Gorjului » şi de Teatrul Dramatic « Elvira Godeanu ». Manifestările se vor muta de la orele 12.00, la cimitirul militar din municipiu, unde vor fi rostite alocuţiuni cu privire la semnificaţia zilei de 9 mai de către colonelul Vasile Tâlvescu, comandantul Garnizoanei Târgu-Jiu, generalul Ispas Constantin, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război Gorj, colonelul în rezervă Ion Bărbulescu, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere Gorj şi colonelul în rezervă Costinel Loga, preşedintele Asociaţiei Cultul Eroilor.

Vizualizări: 77

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: