Preia forajul de apă de la CE Oltenia

Primăria Prigoria investeşte într-un foraj de apă potabilă pe care cei din minerit l-au abandonat. Pentru primărie avantajul este că forajul reabilitat costă mult mai puțin decât unul nou, Complexul Energetic Oltenia scapă de plata impozitului pe un activ pe care nu îl mai folosește, iar cetățenii nu își vor mai face probleme în perioadele secetoase.

Adiministraţia locală a comunei gorjnene Prigoria doreşte să încheie un contract cu reprezentanţii Complexului Energetic Oltenia. Este vorba despre un contract de superficie pentru un un teren de 2.500 mp, situat în interiorul localității, pe teritoriul căruia se află un foraj de apă potabilă. Forajul aparţine societăţii energetice.

Primarul comunei, Lucian Goaţă, doreşte modificarea sistemului de apă potabilă: „Este vorba despre un foraj de apă pe care cei de la CEO nu îl mai folosesc de ani de zile şi eu vreau să îl reabilitez. Este un foraj de apă potabilă. Vreau să îl iau în superficie, să îl dotez corespunzător pentru a mări capacitatea sistemului nostru de apă potabilă”.

Primarul din Prigoria susține că îl costă mult mai puțin să reabiliteze un foraj, decât să facă altul. “Este pe terenul Prigoriei, nu era folosit, este deja construit. Ca să faci un foraj te costă cu totul 4 miliarde jumătate (n.r. - lei vechi), dacă obţinem acest foraj trebuie să investim doar un miliard şi îl vom putea utiliza timp de 10 ani. Eu am făcut solicitarea pentru că nu l-au mai folosit de foarte mulţi ani. Ar fi păcat să nu îl utilizăm”, transmite primarul.

CE Oltenia are numeroase active care nu au legătură cu activitatea pe care o desfășoară, de la drumuri și alimentări cu apă până la biserici și cimitire.

Vizualizări: 2,683

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: