Premierul, aşteptat la inaugurarea staţiei de epurare de la Târgu Cărbuneşti

Victor Ponta este aşteptat în Gorj la sfârşitul acestei luni pentru a participa la inaugurarea staţiei de epurare de la Târgu Cărbuneşti. Primarul Mihai Mazilu spune că va încerca să profite de prezenţa premierul pentru a tăia şi panglica celui mare parc fotovoltaic din ţară.

Lucrările la staţia de epurare de la Târgu Cărbuneşti sunt pe ultima sută de metri. Investiţia de sute de miliarde de lei vechi va fi finalizată peste aproximativ două săptămâni. Autorităţile locale spun că odată cu punerea în funcţiune va fi rezolvată problema apei menajere şi sistemul de canalizare, care este îmbătrânit. „La sfârşitul lunii se va inaugura staţia de epurare, un vis al cărbuneştenilor care a devenit realitate. Dacă întotdeauna apa murdară s-a dus în Gilort, acum Gilortul ne mulţumeşte. Staţia de epurare este o parte integrată în Master-Planul Aparegio, alături de reabilitarea reţelei de distribuţie a apei potabile şi de redimensionarea canalizării. Valoarea totală a investiţiei este de aproximativ 280 de miliarde de lei vechi”, a declarat Mihai Mazilu, primarul oraşului Târgu Cărbuneşti.

Întrucât gradul de automatizare al staţiei de epurare este foarte mare, aici vor fi create doar 7 locuri de muncă. „Dotările laboratorului de prelevare a probelor sunt de 4 miliarde de lei vechi. Gradul de automatizare al staţiei de epurare este foarte mare. Acest lucru prezintă avantaje, dar şi dezavantaje. Vom avea o staţie de epurare modernă, însă nu vor fi create decât şapte locuri de muncă”, a precizat Mihai Mazilu.

Va fi inaugurată odată cu parcul fotovoltaic

Primarul oraşului Târgu Cărbuneşti intenţionează să inaugureze staţia de epurare în aceeaşi zi cu parcul fotovoltaic, întrucât la eveniment va fi invitat şi premierul Victor Ponta. „La inaugurarea staţiei de epurare îl vom aştepta şi pe premierul Victor Ponta. Încercăm ca, în aceeaşi zi, să inaugurăm şi parcul fotovoltaic pentru a putea profita de prezenţa dumnealui la Târgu Cărbuneşti. Ambele investiţii sunt de peste 52 milioane de euro şi reprezintă mai mult decât suma tuturor investiţiilor realizate în Târgu Cărbuneşti în ultimii 20 de ani. Ziua exactă a inaugurării celor două obiective o vom stabili în funcţie de agenda de lucru a premierului”, a declarat primarul Mazilu.

Vizualizări: 312

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: