Premise pentru realizarea primului cămin cultural la Dăneşti

Cetăţenii comunei Dăneşti vor avea în curând un loc în care să se distreze. Autorităţile locale vor încerca să obţină fonduri europene pentru realizarea unui cămin cultural. În situaţia în care nu vor reuși spun că vor aloca sumele necesare din bugetul local, pentru amenajarea unor scene de spectacole cu instalaţiile aferente.

Autorităţile locale din Dănești știu deja unde vor realiza căminul cultural dacă vor obține fonduri europene, pe fostul islaz comunal din satul Dănești. Dacă nu vor reuși spun că vor încerca, pe bugetul din 2017, să amenajeze două scene, în două sate ale comunei. "La nivelul comunei nu există un cămin cultural. Este o cerință a comunităţii şi a noastră de foarte mult timp, de a avea măcar o sală de festivităţi. Avem un studiu de fezabilitate din 2011, prin CNI, însă prin schimbările politice ni s-a comunicat că nu există fonduri pentru acest obiectiv. Vom încerca să atragem fonduri europene pentru realizarea unui cămin cultural, iar dacă nu, vom aloca de la bugetul local sumele pentru niște scene la Brătuia și Dănești", a declarat Marcel Bîzu, viceprimarul comunei Dănești.
Localnicii din Dănești agreează ideea de a avea un cămin cultural în comună sau un spațiu în care să se desfășoare evenimentele importante din comunitatea lor. "Este un lucru foarte bun. Aici au o lărgime destul de mare, este foarte frumos, mai ales când înfloresc salcâmii. E o avere, o plăcere. Este nevoie pentru tineri, pentru bătrâni. Acum nu avem unde petrece. Pot face aici și un târg de vite", a spus Ștefan Albăstroiu, localnic din satul Dănești.
Consilierii locali din Dănești împreună cu primarul Emilian Rusu au hotărât ca în luna iunie a anului 2017 să aibă loc prima ediție a Zilelor Comunei. Dacă autoritățile locale vor reuși să pună în operă acest plan, manifestările se vor desfășura chiar în noul cămin cultural, iar dacă nu, pe una dintre scene.

Vizualizări: 449

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: