Prima casă, greu accesibilă

Programul Prima Casă este la mare căutare printre gorjeni. Zeci de tineri care nu au o locuinţă a lor se interesează lunar la unităţile bancare despre posibilitatea obţinerii unui credit ipotecar prin acest program. Din păcate pentru ei, condiţiile de creditare sunt foarte stricte astfel că puţine dosare sunt admise. În Gorj de la începutul acestui an au fost acordate circa 30 de astfel de credite.

Prin programul guvernamental Prima Casa se poate obţine credit pentru achiziţionarea unei locuinţe deja construite sau pentru construirea uneia. Tinerii gorjeni au preferat doar credit pentru achiziţionarea unei locuinţe deja construite. Cele mai multe cereri au fost pentru apartamente şi garsoniere din municipiul Târgu Jiu însă au fost şi tineri care, cu creditul obţinut la Gorj şi-au luat casă în Capitală. „De la începutul anului şi până în prezent am acordat circa 30 de credite prin programul Prima Casă, solicitări pentru locuinţe de tip ANL şi nici una pentru construirea unora noi ci doar pentru imobile deja existente”, a precizat Victor Troacă, director unitate bancară Târgu Jiu. Potrivit acestuia sunt zeci de tineri care încearcă să-şi cumpere o locuinţă prin acest program însă mulţi dintre ei nu îndeplinesc condiţia principală de creditare, respectiv de a avea un salariu de cel puţin 1.500 de lei.

Vizualizări: 148

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: