Prima gardă la Centrul de Permanenţă Ţicleni

Noul Centru de Permanenţă de la Ţicleni şi-a început activitatea. Luni a fost a avut loc prima gardă, permanenţa fiind asigurată de cinci medici şi cinci asistenţi. Câteva mii de cetăţeni din zonă, şi nu numai, vor beneficia de acum încolo de servicii medicale gratuite, inclusiv la domiciliu. Autorităţile locale au în plan chiar şi înfiinţarea unui mini-spital lângă centrul de permanenţă.

Centrul de Permanenţă de la Ţicleni a fost inaugurat la începutul acestei săptămâni în prezenţa autorităţilor locale, a reprezentanţilor Consliului Judeţean şi ai Prefecturii Gorj. Luni a fost prima zi în care medicii şi asistenţii de aici au avut parte de pacienţi. Aparatura medicală, imobilul şi mobilierul au fost asigurate de administraţia locală, care face demersuri şi pentru a aduce şi o ambulanţă la acest centru. „Luni am inaugurat acest centru şi a avut loc şi prima gardă. O să facem public şi un număr de telefon pentru cetăţeni, pentru că nu ştie încă toată lumea de acest centru de permanenţă. Am făcut demersuri să fim sprijiniţi şi cu o salvare, se vor face şi consultaţii la domiciliu pentru cine nu poate să se deplaseze. Medicii vor fi plătiţi de către Casa de Asigurări, iar utilităţile şi tot ce aparţine, mobilierul, sunt pe inventarul primăriei. Pentru ca cetăţenii să aibă parte de cele mai bune servicii medicale, am suportat cheltuielile inclusiv cu aparatura de specialitate din dotarea centrului”, a declarat Radu Constantin, primarul din Ţicleni.

Până în prezent cetăţenii din zona Ţicleni erau nevoiţi să meargă la Spitalul din Târgu Cărbuneşti pentru a face o injecţie sau pentru alte investigaţii medicale. Prin înfiinţarea noului centru, pacienţii vor putea fi trataţi în localitate la orice oră.

 Primarul îşi doreşte un mini-spital

Autorităţile locale din Ţicleni au în plan înfiinţarea în apropierea centrului şi a unor cabinete medicale cu aparatură de specialitate şi chiar înfiinţarea unui mini-spital. „Vrem să facem un centru de analize, acum lucrăm la un proiect în acest sens. Va veni un doctor profesor din Craiova, vom face un cabinet de RMN, unul de radiologie şi ecograf şi o sală de consultaţii. Intenţionăm, să înfiinţăm un staţionar, un fel de mini-spital cu 10 paturi, pentru pensionari, pentru copii răciţi, pentru boli mai puţin grave. Clădirea este a noastră, dacă va fi privat, de exemplu cabinetul cu RMN trebuie să plătească cesiune la primărie. După ce vom face mini spitalul vom solicita ca analizele să se facă gratuit pentru pacienţii internaţi acolo”, a precizat primarul Radu Constantin.

Autorităţile locale şi-au propus ca până la sfârşitul anului să ducă la îndeplinire şi acest proiect.

Vizualizări: 303

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: