Cel mai mare parc fotovoltaic din ţară, inaugurat la Târgu Cărbuneşti

Judeţul Gorj a intrat pe piaţa producătorilor de energie verde cu cel mai mare parc fotovoltaic din ţară, amenajat la Târgu Cărbuneşti. Inaugurarea investiţiei de aproximativ 46 de milioane de euro a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, în prezenţa autorităţilor locale şi a ministrului Apelor şi Pădurilor, Lucia Varga, cea care a şi tăiat panglica alături de primarul Mihai Mazilu. Afacerea pusă pe picioare de către nemţi şi unguri contribuie la creşterea cu 5% a bugetului Primăriei Târgu Cărbuneşti.

Cel mai mare parc fotovoltaic din România a fost inaugurat vineri la Târgu Cărbuneşti, la aproximativ două săptămâni de la includerea lui în sistemul naţional de distribuţie a energiei. Un câmp de peste 50 de hectare a fost acoperit în întregime de panouri solare, investiţia ridicându-se la aproximativ 46 de milioane de euro.

Investitorii, nemţi şi unguri, spun că puterea de producţie se ridică la 20 MW. Potrivit constructorilor, consumul de energie electrică al oraşului Târgu Cărbuneşti pe un an va fi asigurat de această Centrală Fotovoltaică în doar 3-4 zile.

Anual, pentru iluminatul public, Primăria Târgu Cărbuneşti scotea din bugetul local peste 2 miliarde de lei vechi. „Ca şi companie suntem cel mai mare furnizor de energie din ţară în domeniul privat. Ideea de a înfiinţa acest parc fotovoltaic a venit în urmă cu doi ani, iar alegerea zonei s-a făcut pe parcurs. A trebuit să ne orientăm spre o localitate unde era teren suficient şi unde ne puteam conecta la reţea. Din estimările noastre cred că vom asigura în trei-patru zile consumul oraşului Târgu Cărbuneşti dintr-un an întreg”, a declarat Adrian Pavelescu, directorul firmei.

Locuri de muncă pentru localnici

Timp de mai bine de o jumătate de an, aproximativ 100 de gorjeni din Târgu Cărbuneşti au lucrat la amenajarea acestui parc fotovoltaic. Odată cu începerea producţiei, alte zeci de persoane şi-au găsit serviciu.

Primarul oraşului Târgu Cărbuneşti spune că această investiţie contribuie la creşterea cu 5% a bugetului local. „Pe un câmp cu o valoarea aproape zero, neinventariat în domeniul public până în urmă cu doi, s-a realizat în doar şase luni cea mai mare investiţie din ţară. Nu trebuie uitat că am trecut o iarnă grea şi o primăvară foarte ploioasă, iar cu toate acestea investiţia a fost dusă la bun sfârşit. Aproximativ 100 de oameni şi-au câştigat de aici o pâine pe o perioadă de o jumătate de an şi alte zeci de locuri de muncă vor fi create în continuare. Avantajele Primăriei Târgu Cărbuneşti le reprezintă locurile de muncă asigurate localnicilor, taxa de concesiune a terenului, precum şi impozitul pe clădiri”, a declarat Mihai Mazilu, primarul de la Târgu Cărbuneşti.

O bucurie în plus pentru primarul Mazilu

Pe lângă preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu, prefectul Claudiu Teodorescu şi deputatul Mihai Weber, la inaugurarea parcului fotovoltaic a fost prezentă şi Lucia Varga, ministrul Apelor şi Pădurilor, care s-a aflat vineri în Gorj, în cadrul unei vizite de lucru. Prezenţa Luciei Varga pe meleagurile oraşului Târgu Cărbuneşti a constituit încă o bucurie în plus pentru primarul Mihai Mazilu, care a fost asigurat de faptul că acestei localităţi gorjene îi vor fi alocate fonduri pentru investiţii de apărarea împotriva inundaţiilor. „Îl felicit pe domnul primar pentru curajul de a sprijini o investiţie verde, întrucât mulţi primari nu au deschidere pentru astfel de investiţii. Totodată îi voi da o veste bună şi anume aceea că Guvernul va aloca oraşului Târgu Cărbuneşti fonduri pentru investiţii de apărare împotriva inundaţiilor. Vă asigur de tot sprijinul Guvernului în această privinţă”, a precizat Lucia Varga, ministrul Apelor şi Pădurilor.

Vizualizări: 182

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: