Prima zi de procese pe 2016 pentru politicienii cu dosare

Judecătorii au revenit ieri din vacanța prilejuită de sărbătorile de iarnă, iar reluarea unor procese în care sunt inculpați și politicieni din județ nu a dus și la continuarea judecății în sine, dosarele fiind amânate pentru sfârșitul lunii.

Unii dintre inculpați, nume grele pe scena politică locală, nu au ajuns în fața magistraților și așa au câștigat o amânare de două săptămâni, în alte cazuri lipsind avocații acestora, rezultatul fiind același.

Unul dintre cele mai grele dosare care ar putea fi soluționate anul acesta, cel care îl vizează pe senatorul Dian Popescu, a fost amânat de completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru că avocații acestora au fost absenți. „Pentru lipsa de apărare a apelanţilor inculpaţi”, a motivat ieri instanța supremă decizia de amânare a procesului până pe 8 februarie, fiind de așteptat ca dosarul să fie reluat atunci, printre inculpați fiind și primarul de la Peștișani, Florin Pavel, dar și fratele senatorului, Gabriel Popescu, precum și fostul adjunct al Finanțelor Publice din Gorj, Dumitru Pârvulescu, achitat de instanță la procesul pe fond.

Emoții în prima zi a noului an a avut și primărița de la Stoina, Ioana Bușe, trimisă în judecată împreună cu un subordonat al său, Ion Gorun, dar și cu doi craioveni care au obținut adeverințe false de la Primăria Stoina pentru a încasa ilegal subvenții de la APIA. Nici aici procesul nu a putut să se desfășoare cum cer procedurile judiciare pentru că o parte dintre inculpați nu au ajuns în fața magistraților, judecătorii fiind nevoiți să dispună o amânare. „Se amână pentru a se cita inculpaţii lipsă la acest termen de judecată precum şi a martorilor propuşi”, au stabilit judecătorii gorjeni, următorul termen fiind programat pentru 25 ianuarie, când, probabil, va începe și judecata pe fond în acest dosar.

Vizualizări: 168

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: