Prima zi de şcoală costă între 500 şi 1.000 de lei

A început febra cumpărăturilor pentru noul an şcolar. Părinţii trebuie să scoată din buzunar sute de lei pentru a pregăti copiii de şcoală. Sunt şi părinţi care preferă rechizite şi haine de calitate, dar la polul opus sunt familiile care se împrumută de bani sau fac eforturi deosebite pentru a-şi trimite copiii la şcoală. Vânzătorii susţin că preţurile nu au crescut cu mult faţă de anul trecut. Micuţii sunt cei mai nerăbdători să meargă la şcoală.

A rămas mai puţin de o lună până la începerea noului an şcolar şi a început deja febra cumpărăturilor. Librăriile au fost aprovizionate cu rechizite, iar preţurile nu diferă foarte mult de cele de anul trecut. S-au scumpit mai mult produsele din import. Majoritatea părinţilor preferă rechizite de calitate, chiar dacă trebuie să scoată din buzunar peste 300 de lei. „Preţurile nu au crescut foarte mult faţă de anul trecut. Majorări au fost înregistrate la produsele din import pentru că a crescut euro. Preţul caietelor este la fel ca anul trecut. Un stilou costă între 2,5 lei şi 45 de lei, un ghiozdan între 35 de lei din 180, penarele între 6 şi 50 de lei. Pentru un copil cheltuielile cu rechizitele pleacă de la 100 de lei pentru cei care preferă produsele ieftine şi depăşeşte 300 de lei pentru cei care aleg calitate”, a declarat Maria Culea, vânzătoare la librărie.

Şi magazinele de haine, în special cele unde se vând şi uniforme, au fost aprovizionate cu articole de îmbrăcăminte pentru toate buzunarele. „Am adus marfă pentru începerea anului şcolar. Uniformele pentru fetiţe costă în jur de 30 de lei, iar cele pentru băieţi 50 de lei. Pe lângă acestea le mai trebuie de încălţat, cămăşi, treninguri, adidaşi şi alte lucruri. Pentru un copil cheltuielile încep de la 100 de lei şi pot ajunge la 500 de lei. Totul depinde de părinţi, de cât sunt dispuşi să cheltuiască şi dacă preferă calitatea”, a declarat Maria Craioveanu, vânzătoare.

Unii vor calitate, alţii se împrumută

Unii părinţi preferă lucrurile de calitate, chiar dacă asta înseamnă o cheltuială de sute de lei. „Nepoţica mea este pregătită de şcoală de mai multe mame, dacă pot spune aşa. E mama ei, sunt eu bunica, plus o mătuşă. Fiecare îi cumpără câte ceva, dar de calitate. Numai eu am cheltuit câteva sute de lei pentru începutul anului şcolar, că doar o dată se duce nepoţica în clasa întâi”.

La polul opus se află familiile care fac eforturi mari sau se împrumută pentru a-şi trimite copiii la şcoală. „Eu nu lucrez şi sunt convinsă că se cheltuiesc mulţi bani pentru rechizite şi pentru haine. Nu am făcut un buget pentru că nu am bani. Va trebui să mă împrumut. Nu pot cheltui mai mult de un milion, două maxim”.

Cu rechizite şi haine scumpe sau ieftine, micuţii aşteaptă cu nerăbdare prima zi de şcoală. Şcoala începe anul acesta pe 10 septembrie.

Vizualizări: 139

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: