Primar ajuns să trăiască din ajutorul de șomaj

După 24 de ani petrecuți în fruntea comunei Jupînești, fostul primar Petre Gușiță a ajuns să umble prin sălile de judecată după ajutorul de șomaj. Fostul edil a dat în judecată AJOFM Gorj pentru că „i-a tăiat” indemnizația de șomaj imediat după ce a preluat mandatul de consilier local.

Procesul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, la data de 16 februarie 2021.

„În motivare, reclamantul a arătat că, la data de 25.10.2020, ca urmare a încheierii procesului electoral și a încetării mandatului său în funcția de primar al comunei Jupânești, în această dată a fost învestit în calitate de consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Jupânești, funcție electivă nepermanentă cu venituri mici realizabile din această calitate, motiv pentru care, neputându-și asigura un trai decent până la găsirea unui loc de muncă cu venituri permanente pentru acoperirea nevoilor familiale, s-a adresat AJOFM Gorj, filiala Tg-Cărbunești, și a întocmit un dosar pentru acordarea indemnizației de șomaj, înregistrat la nr. 93/2020, în cadrul acestei filiale”, se arată în documentul de la instanță.

La finalul lunii ianuarie, fostul primar PSD a primit, în poștă, un plic cu două decizii de la AJOFM. Prima, prin care i se acordă indemnizația de șomaj, pe o perioadă de 12 luni, începând cu data de 25.10.2020, iar a doua în care i se spune că drepturile încetează ca urmare a ocupării funcției de consilier local.

Fostul primar a considerat ilegală ultima dispoziție. Spune că veniturile obținute din calitatea de consilier local „nu depășesc valoarea indicelui social de referință al asigurărilor de șomaj” și evident „nu pot asigura un nivel de trai la limita subzistenței”.

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj a solicitat respingerea contestației fostului primar PSD. Instituția a susținut că, potrivit legii, „veniturile consilierilor locali sunt considerate venituri asimilate salariaților” și nu se pot cumula cu indemnizația de șomaj”. Din acest temei, s-a emis dispoziția referitoare la încetarea dreptului la indemnizația de șomaj începând cu data de 1.11.2020.

La primul termen din 12 aprilie, Tribunalul Gorj a decis trimiterea cauzei la secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, nefiind de competența judecătorilor de la contencios administrativ să judece această speță. Tribunalul a fixat termen abia pe 10 iunie pentru discutarea contestației.

Petre Gușiță a fost din 1996 primar la Jupînești, timp de șase mandate, iar mulți se așteptau ca partidul să-i întindă o mână de ajutor după ce a pierdut alegerile în fața tânărului Ionuț Gîrniceanu de la Pro România.

Galerie foto



Vizualizări: 22,867

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: