Primar: Cu Dăncilă candidat, PSD va avea soarta PNȚCD

Un primar PSD din Gorj crede în sondajul cu Viorica Dăncilă pe locul al șaselea în preferințele electoratului pentru alegerile prezidențiale. Aristide Șerbănescu, primarul din Schela, crede că partidul său ar putea avea soarta PNȚCD, partid aproape dispărut.

“Cu doamna Dăncilă ocupăm locul al șaselea în primul tur. Se știe că nu intrăm în turul al doilea. PSD avea o șansă dacă mergea cu un candidat din afară. În situația asta, mergem vertiginos cu pași reprezi spre calea PNȚCD-ului”, a spus Șerbănescu.

Primarul din Schela crede că turul al doilea va fi disputat între Klaus Iohannis și Dan Barna.

Un sondaj IMAS l-a plasat pe Iohannis pe primul loc în preferințele electoratului cu 41,7%, urmat de Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE, cu 13,8%, și Victor Ponta, liderul Pro România, cu 12,9%. Pe locul 4 – Dacian Cioloş, cu 10,4% intenţii de vot, Dan Barna, cu 9,4% și Viorica Dăncilă cu 7,5%. (A.M.)

Vizualizări: 1,627

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: