Primăria Albeni a extins reţeaua de electricitate

Proprietarii caselor din cătunul rudărie, din satul Albeni, nu vor mai fi nevoiţi să locuiască în beznă, asta întrucât primăria a extins reţeaua de electricitate. Autorităţile locale spun că oamenii se vor putea racorda la reţeaua de curent în perioada imediat următoare.

Primăria Albeni a extins reţeaua de electricitate şi pentru cătunul rudărie. Aici locuiesc 12 familii, care şi-au ridicat case în ultimii ani. Extinderea reţelei de electricitate s-a făcut cu fonduri din bugetul local, iar pentru această investiţie autorităţile au renunţat la alte obiective preconizate pentru anul 2015. „Am extins reţeaua de electricitate din satul Albeni, cu 830 de metri, de-a lungul DJ 675 B pentru cătunul rudărie. Acolo s-au construit case noi, iar primăria a tot depus proiecte la Ministerul Dezvoltării în vederea obţinerii de fonduri, însă proiectele nu au fost aprobate. Am considerat această investiţie ca fiind extrem de importantă întrucât în zona aceea locuiesc 12 familii care au copii mici şi stau la lumânare. Ca atare, am renunţat la alte lucrări şi am alocat bani din bugetul local pentru extinderea reţelei de electricitate în această zonă. Cătunul rudărie face legătura între satul nou Câmpu Mare (zona de sinistraţi) şi restul comunei. Este o zonă în dezvoltare, pe viitor urmând să se construiască şi alte locuinţe”, a declarat Dumitru Cornea Victora, primarul comunei Albeni. Valoarea lucrărilor de extindere a reţelei de electricitate se ridică la aproximativ 150.000 de lei. „Lucrările s-au finalizat, iar acum suntem în fază de recepţie. În perioada imediat următoare, oamenii vor putea să se branşeze la reţeaua de curent. Costul branşării va fi suportat de fiecare familie în parte”, a mai precizat primarul Dumitru Cornea Victora. 

Vizualizări: 128

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: