Primăria Rovinari repartizează patru locuinţe ANL

Primăria Rovinari va repartiza patru locuinţe ANL în perioada imediat următoare. Este vorba despre apartamentele eliberate după ce foştii chiriaşi s-au dovedit a fi rău-platnici. Cei care au nevoie de locuinţă sunt aşteptaţi să-şi depună dosarele până pe data de 15 martie.

Primăria Rovinari primeşte dosare în vederea repartizării a patru locuinţe ANL. Este vorba despre apartamente situate în blocurile P8 şi P18 din Strada Sporturilor, care au fost eliberate după ce foştii chiriaşi au acumulat datorii mari la întreţinere şi utilităţi. Reprezentanţii Primăriei Rovinari se aşteaptă ca numărul solicitărilor să fie foarte mare. „În perioada următoare vom repartiza patru apartamente ANL eliberate din cauză că foştii chiriaşi s-au dovedit a fi rău-platnici. Ne aşteptăm ca numărul solicitărilor să fie foarte mare şi ca atare repartiţia se va face în funcţie de punctaj”, a declarat Constantin Podaru, managerul oraşului Rovinari.

Toţi solicitanţii de locuinţă care şi-au depus cereri în sesiunile trecute de repartizare îşi pot ridica documentele legalizate prin proces verbal de predare-primire. „Dosarele depuse în sesiunile anterioare vor trebui reînnoite pentru că foarte multe nu mai sunt de actualitate, fie solicitanţii au împlinit vârsta maximă pentru acordarea de locuinţă ANL, fie şi-au cumpărat locuinţă”, a mai precizat Constantin Podaru.   

Vizualizări: 182

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: