Primăria Turceni împarte terenuri gratuite

Tinerii din oraşul Turceni au şansa să pună mâna pe un teren de aproape 400 de metri pătraţi pentru construirea unei locuinţe. În cel mult o lună, primăria va obţine avizul de mediu pentru parcelarea suprafeţei din satul Stolojani. Potrivit primarului Ion Iordache, loturile de teren se vor da gratuit în principal tinerilor până în 35 de ani.

Primul pas pe care trebuie să-l facă tinerii este acela de a depune o cerere la primăria Turceni prin care solicită acordarea unui teren în vederea construirii unei locuinţe. În funcţie de numărul cererilor, primăria ar putea suplimenta numărul loturilor acordate. „Noi avem o zonă în satul Stolojani în care s-au dat suprafeţe pentru construirea de case acum câţiva ani. O parte şi-au făcut o parte nu şi-au făcut. Având în vedere că foarte mulţi tineri vor să-şi ia un teren, am considerat că putem face o extindere a satului astfel încât să avem suficiente loturi. În proiect avem 30 de loturi însă în cazul în care sunt multe cereri vom mai face şi altele”, a declarat Ion Iordache, primarul din Turceni.

Terenurile vor fi acordate cu titlu gratuit tinerilor până în 35 de ani însă doar cu condiţia să şi construiască o locuinţă.

Vizualizări: 98

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: