Primării cu conturi blocate, zeci de funcţionari fără salarii

Zeci de funcţionari publici din Gorj aşteaptă de la o zi la alta să-şi primească salariile pe luna aprilie. Ba mai mult, unii dintre ei au restanţe salariale de mai bine de două luni. În această situaţie se află angajaţii primăriilor ale căror conturi au fost blocate de Trezorerie pentru sumele de echilibrare care vin de la bugetul de stat. Potrivit trezorierului şef, sunt semnale că împrumuturile solicitate de primării vor fi aprobate cel mai târziu vineri.

Conturile a patru primării din Gorj sunt în continuare blocate de către Trezorerie pentru sumele de echilibrare care vin de la bugetul de stat, în condiţiile în care autorităţile locale nu au reuşit să achite 85% din datorii până la data de 31 martie. Primăriile Arcani, Cruşeţ, Bărbăteşti şi Bâlteni au de achitat arierate în cuantum de 950.000 de lei şi încă aşteaptă ca Ministerul Finanţelor să-şi dea avizul pentru contractarea împrumuturilor.

Situaţia devine din ce în ce mai critică întrucât primăriile se află în imposibilitatea de a plăti salariile şi facturile la utilităţi. Zeci de funcţionari publici aşteaptă dinainte de Paşti să-şi primească bani, însă lucrurile se complică, iar oamenii îşi fac datorii sperând de la o zi la alta că vor intra în posesia salariilor. La rândul lor, primarii sună zilnic la Trezorerie pentru a se interesa dacă au primit avizul din partea autorităţilor de la centru. Potrivit trezorierului şef, sunt semnale că împrumuturile vor fi aprobate până la sfârşitul săptămânii. „În continuare mai sunt blocate pentru sume şi cote din impozitul de venit patru unităţi administrativ teritoriale. Este vorba de Arcani, Bâlteni, Cruşeţ şi Bărbăteşti, care aşteaptă soluţionarea cererilor de împrumut. Avem informaţii că până la sfârşitul săptămânii împrumuturile vor fi aprobate. Aşteptăm şi noi, de la o zi la alta, să primim avizul de la centru”, a declarat Gheorghe Paraschivu, trezorier şef la Trezoreria Gorj.

Salarii restante de mai bine de două luni

Angajaţii comunei Cruşeţ nu şi-au primit salariile de mai bine de două luni. Edilul local spune că situaţia este din ce în ce mai critică întrucât nu mai sunt bani nici pentru achitarea facturilor la utilităţi. „Sunt întârzieri salariale cu peste două luni. Sunt primar de 20 de ani şi vreau să spun că mai greu ca acum nu a fost niciodată. Este o situaţie critică pentru că nu avem bani să achităm serviciile de telefonie şi facturile la energie electrică”, a declarat Viorel Drăguşin, primarul comunei Cruşeţ.

Şi salariaţii comunei Bărbăteşti aşteaptă să-şi primească salariile încă dinainte de Paşti. „Nu numai că nu am reuşit să plătim salariile înainte de Paşti, dar şi acum este aceeaşi situaţie. În mod normal trebuia să plătim salariile pe data de 5 fiecărei luni. Am întârziat cu plăţile pentru că nu avem bani. Aşteptăm să ni se aprobe împrumutul de la o zi la alta. Cei de la Trezorerie ne-au mai cerut nişte clarificări şi sperăm ca până la sfârşitul săptămânii să se rezolve această situaţie.

Încasări nesemnificative la primării

Sumele încasate de primări în această perioadă nu acoperă cheltuielile salariale. Primarii spun că împrumutul de la Trezorerie este singura soluţie pentru a-şi putea rezolva problemele. La Primăria Arcani, încasările nu depăşesc 5 milioane de lei vechi/săptămână. „Nu aveam altă soluţie de a rezolva problemele decât împrumutul de la Trezorerie. Pe data de 6 mai trebuia să ne luăm salariile pe luna aprilie, însă nu avem cu ce face plăţile. Sperăm să se rezolve această problemă în cel mult o săptămână pentru că oamenii au nevoie de bani. Au fost şi la ei Sărbătorile Pascale, iar mulţi şi-au făcut datorii. Din încasări nu putem face nimic, mai mult de 5 milioane de lei vechi/săptămână nu încasăm niciodată. Localnicii nu mai bani să-şi plătească dările. Cei care au avut au plătit până pe 31 martie. Ne aşteptăm să se mai facă unele plăţi la sfârşitul anului”, a declarat Vasile Popescu, primarul comunei Arcani.

Angajaţii Primăriei Bâlteni, printre norocoşi

Chiar dacă nu şi-au primit salariile înainte de Paşti, cei 33 de angajaţi ai Primăriei Bâlteni se pot considera norocoşi pentru că au reuşit să-şi ia bani în urmă cu două zile. „Luni, am reuşit să plătim salariile pe luna aprilie. Avem 33 de angajaţi, iar cheltuielile salariale se ridică la circa 900 de milioane de lei vechi/lună. Înainte de Paşti nu am avut posibilitatea să le dăm oamenilor bani, însă e bine că am reuşit şi acum. Zilnic, vorbesc cu domnul director de la Trezorerie şi am înţeles că în aceste zile se vor aproba împrumuturile. Sperăm să se rezolve cât mai repede această problemă pentru a nu ne mai confrunta cu întârzieri salariale”, a declarat Gheorghe Păsărin, primarul de la Bâlteni.

Vizualizări: 183

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: