Primării în colaps: Aşteptăm rectificarea bugetară, ca mortu’ colacul!

Mult aşteptata rectificarea bugetară întârzie să apară, iar primăriile din Gorj se apropie de colaps. Sute de asistenţi şi însoţitori ai persoanelor cu handicap au început deja să aibă salarii şi indemnizaţii restante câte o lună-două. Situaţia este critică, mai ales că mai sunt doar două săptămâni până la începerea noului an şcolar, iar primarii se plâng de faptul că nu mai au bani pentru a asigura combustibilul microbuzelor şcolare. Ba mai mult, edilii locali se tem că vor intra în posesia sumelor rectificate abia în ultimele luni ale anului când vor trebui să le dea înapoi din cauză că nu vor mai avea timp suficient pentru a folosi banii.

Primăriile din Gorj au conturile goale de mai bine de două luni. Deşi reprezentanţii Consiliului Judeţean spuneau că sumele rectificării bugetare se vor distribui spre sfârşitul lunii august, şansele sunt din ce în ce mai mici ca acest lucru să se întâmple în luna septembrie. Fiecare zi de întârziere aduce administraţiile locale din ce în ce mai aproape de colaps financiar. Sute de persoane cu handicap nu mai au posibilitatea de a-şi achiziţiona medicamente din cauză că primăriile nu le-au mai plătit indemnizaţiile din luna iulie. Numai la Tismana aproximativ 90 de persoane intră în a doua lună de restanţe cu indemnizaţiile şi salariile. „Suportăm din ce în ce mai greu întârzierea rectificării bugetare. Deja am intrat în a doua lună în care nu vom mai putea achita indemnizaţiile şi salariile asistenţilor persoanelor cu handicap. Este vorba despre 86 de persoane care nu şi-au primit bani nici luna trecută. Pentru acestea, ne trebuie aproximativ 720 de milioane de lei vechi pe lună. În plus, mai avem o datorie de 1,3 miliarde de lei vechi pentru achitarea unor lucrări de reparare a drumului surpat în primăvară. Am solicitat fonduri pe situaţii de urgenţă întrucât era singurul drum care asigura intrarea şi ieşirea spre Sohodol. Cu fiecare zi de întârziere a rectificării bugetare situaţia devine din ce în ce mai critică, mai ales că îngreunăm viaţa persoanelor cu dizabilităţi”, a declarat Marian Slivilescu, primarul de la Tismana.

Elevii, următorii afectaţi de criza primăriilor

După persoanele cu handicap, elevii vor fi următorii afectaţi de criza financiară a primăriilor. Dacă pentru igienizări şi reparaţii la şcoli, primarii au reuşit să se descurce cu persoanele de la ajutor social, lipsa banilor îşi va spune cuvântul imediat după începerea anului şcolar când nu se vor găsi fonduri pentru asigurarea transportului elevilor la unităţile de învăţământ. Într-o astfel de situaţie se află Primăria Vladimir, care deja înregistrează arierate de peste 2 miliarde de lei vechi. „Bugetul local este zero. Avem arierate de aproximativ 2 miliarde de lei vechi. În cazul în care nu le vom plăti în trei luni vom aduce primăria în faliment. Pentru luna august vom reuşi să achităm indemnizaţiile persoanelor cu handicap, însă în octombrie nu vom avea bani pentru septembrie. Niciodată nu a fost ca acum, e o situaţie dezastruoasă şi ne aşteptăm la ce e mai rău. Elevii vor începe şcoala şi vom avea probleme cu asigurarea combustibilului pentru microbuzul şcolar. Dacă se va mai întârzia mult cu rectificarea bugetară vom ajunge până acolo să nu mai putem plăti internetul, telefonia şi celelalte utilităţi ale primăriei. În plus, va veni sezonul rece şi nu vom avea bani pentru asigurarea combustibilului necesar încălzirii şcolilor”, a declarat Marius Vijulan, primarul de la Vladimir.  

„Vom primi banii pe 23 decembrie, iar pe 24 îi dăm înapoi” 

O mare parte a primarilor gorjeni se aşteaptă să primească banii de la rectificare în ultima luna a anului 2013 ca să nu se mai poată folosi de ei. Edilii locali spun că asta este o strategie a tuturor guvernelor indiferent de culoarea politică. „Aşteptăm rectificarea bugetară, ca mortu’ colacul. Mortul e sigur, colacul nu se ştie. Problemele cu care ne confruntăm sunt multiple. Noi am achitat toţi banii din buget pentru a nu face împrumuturi la bancă. Acum nu mai avem nici un leu. Suntem săraci lipiţi pământului. Cu toate acestea, credem că şi anul acesta se va proceda ca şi până acum. O să ne dea banii pe 23 decembrie pentru ca pe 24 să ni-i ia înapoi. Asta e regula pentru Guvern şi o consideră o normalitate”, a declarat Ion Ciobea, primarul de la Muşeteşti.

De aceeaşi părere este şi edilul local de la Leleşti. „Am făcut igienizări şi lucrări la şcoli cu personalul de la ajutor social. Problema majoră este că am început să reabilităm o aducţiune cu apă şi nu mai avem bani pentru a termina lucrările. Am trimis oamenii de la contabilitate prin sate pentru a încasa din taxe şi impozite, dar sunt sume derizorii. S-a mai întâmplat să ne dea banii de la rectificare la sfârşitul anului pentru a nu ne mai putea folosi de ei. N-ar fi pentru prima dată când am primi banii în decembrie, iar la câteva zile să îi dăm înapoi. Credeam că odată cu schimbarea guvernului nu se va mai repeta aceeaşi strategie, dar se pare că deja este o practică veche la care nu se poate renunţa. Dacă anumite investiţii mai pot aştepta persoanele cu handicap nu pot sta fără bani până în decembrie”, a precizat Marian Rotaru, primarul comunei Leleşti.

BANI

Consiliul Judeţean Gorj a cerut la rectificarea bugetară suma de 11.231 mii lei, bani pe care şefii judeţului sperau să-i poată distribui primăriilor până la sfârşitul lunii august. Rectificarea bugetară întârzie să apară pentru că nu a fost aprobată de Guvern nici până în momentul de faţă, după această formalitate suma respectivă trebuind să fie avizată şi în şedinţa Consiliului Judeţean Gorj.

Vizualizări: 166

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: