Primarul Cârciumaru nu le dă mere elevilor din Târgu Jiu

Programul „Fructe în şcoli” se pare că nu va putea fi derulat nici în anul şcolar 2010/2011. Deşi termenul limită de depunere a cererilor este 15 septembrie, până în momentul de faţă niciun primar nu şi-a manifestat această intenţie la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA). Ba mai mult Primăria Târgu Jiu a anunţat că nu va demara acest program din cauza lipsei de fonduri.

Preşcolarii şi elevii din clasele I-VIII de la unităţile de învăţământ din Târgu Jiu nu vor beneficia decât de Programul “Laptele şi cornul”, fructele fiind excluse din cauza lipsei fondurilor. Autorităţile locale spun că nu bani pentru a achiziţiona mere, iar lactatele şi produsele de panificaţie sunt asigurate de către Consiliul Judeţean Gorj, potrivit unui contract cadru încheiat în anul 2008 pe o perioadă de 4 ani şcolari. “Am asigurat condiţiile desfăşurării Programului “Laptele şi cornul, însă Programul “Fructe în şcoli” nu poate fi derulat din cauză că nu există posibilitatea asigurării fondurilor. La nivelul municipiului Târgu Jiu, un număr de 9.700 de copii beneficiază de lactate şi produse de panificaţie. Pentru a putea achiziţiona merele avem nevoie de aproximativ 4,5 miliarde de lei vechi, bani care nu pot fi asiguraţi din bugetul local”, a declarat Constantin Fârţă, directorul Direcţiei de Patrimoniu din cadrul Primăriei Târgu Jiu.

Valoarea fructelor decontată de APIA

Primarii gorjeni trebuie să depună cereri la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură în vederea derulări programului “Fructe în şcoli”, până la începerea noului an şcolar. Până în momentul de faţă, nici un primar din Gorj nu şi-a manifestat această intenţie. “Pentru anul şcolar 2009/2010 am aprobat 15 cereri în vederea derulării programului “Fructe în şcoli”. Primarii respectivi trebuiau să organizeze licitaţii şi să cumpere fructe, valoarea unui măr nedepăşind suma de 0,3 lei. Aceste achiziţii trebuiau a fi făcute din fondurile consiliilor locale, urmând ca la sfârşitul fiecărui trimestru să le decontăm valoarea fructelor. Din lipsa fondurilor aceste cereri au rămas numai la stadiul de intenţie. Pentru anul şcolar 2010/2011 nu au primit nici o cerere cu toate că solicitările trebuie depuse până la începerea şcolii”, a declarat Mirela Şerbu, purtătorul de cuvânt al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Gorj. Reprezentanţii APIA Gorj spun că în această perioadă se aşteaptă un nou act normativ care să stabilească valoarea fructelor. Printre primăriile au depus cereri pentru anul şcolar 2009/2010 s-a numărat şi Primăria Târgu Jiu, după cum a precizat Constantin Fârţă.   Potrivit proiectului anterior, valoarea mărului era de 0.3 lei, iar elevii aveau dreptul de a primi fructe timp de 100 zile, pe parcursul unui an şcolar. „Primarii trebuie să depună cereri până la începerea noului an şcolar. Inclusiv cei 15 primării care au depus cereri pentru anul şcolar 2009/2010 trebuie să şi le actualizeze chiar dacă nu a fost derulat programul. Important este să prevadă fonduri deoarece banii de la APIA se vor primi abia după achiziţionarea fructelor”, a mai precizat Mirela Şerbu.

Vizualizări: 92

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: