Primarul din Scoarţa are 500 de pubele, locuitorii niciuna

Localnicii din comuna Scoarţa îşi aruncă gunoiul pe unde apucă, în timp ce primăria nu se mai vede de sutele de pubele depozitate în faţa clădirii. Şeful din Scoarţa spune că nu a împărţit cele 500 de pubele pentru că trebuie să mai primească încă 200.

Cu peste 500 de pubele ţinute în faţa primăriei de aproape un an, locuitorii din Scoarţa aruncă gunoiul pe unde apucă pentru că primarul din localitate nu a distribuit pubelele primite în urmă cu un an. În acest caz oamenii, fie îşi ard gunoaiele, fie le aruncă la voia întâmplării. Valea Blahniţei este preferată de localnicii din apropierea răului. „Am văzut pubelele în faţa primăriei, dar nu ştiu de ce nu ni le dă. Eu le duc pe râu în vale, ce să fac cu ele- Dacă nu vine nimeni să ni le ia”, declară un localnic din Scoarţa.

Primarul localităţii susţine că va da oamenilor pubelele după ce va mai primi încă 200. Lucrul acesta se va întâmpla cel mai probabil la sfârşitul anului. În această perioadă, deşeurile vor fi colectate de doar două ori pe lună. „Vrem să le dăm pe toate odată, iar acum aşteptăm să vină şi restul de pubele. Am achiziţionat aceste pubele printr-un program european, care include şi realizarea unei noi gropi ecologice în zonă. Tot prin acest program o să primim şi câteva maşini de colectare a deşeurilor. Deocamdată adunăm gunoiul de două ori pe lună şi-l ducem la Cărbuneşti”, declară Aurelian Cotârlău, primarul comunei Scoarţa.

Acesta mai spune că odată cu implementarea noului proiect, preţul gunoiului va creşte mai mult decât este acum. „Dăm aproximativ 600-700 de milioane de lei vechi, însă preţul va creşte de anul viitor. Asta e. Luxul costă”, mai declară Aurelian Cotârlău, primarul comunei Scoarţa.

Vizualizări: 112

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: