Primarul din Tismana crede că acum PP-DD va face alianță cu PSD

Primarul PP-DD de la Tismana, Marian Slivilescu, nu este uimit de modul în care a fost schimbată conducerea de la Gorj. El crede că toate deciziile luate de conducerea centrală sunt fără consultarea oamenilor. Primarul mai spune că acum cel mai probabil PP-DD va face alianță cu PSD Gorj. În plus, el anunță că nu crede că în 2016 se va mai afla pe listele PP-DD, un partid care probabil nu va mai exista.

Reporter: Cum comentați decizia partidului, de a dizolva Biroul Permanent al PP-DD și de a o înlocui pe Niculina Mocioi cu Diana Vociulescu?

Marian Slivilescu: Nu știu. Am auzit ceva, dar nu am fost informat până acum de nimeni din partid. Mă așteptam, pentru că tot timpul au luat decizii fără să consulte oamenii, deși fac parte din Biroul Județean. Eu am solicitat de acum doi ani să se facă o alianță la nivel național cu un partid, nu dau eu nume de partide, cu cine vrea conducerea, să facă alianța cea mai potrivită. Un partid mic avea nevoie de un partid mai mare, pentru că altfel se va dezintegra, ceea ce s-a și întâmplat.  Încet-încet partidul a început să se destructureze, nu mai este un partid important parlamentar. Nu mai prezintă importanță, ați văzut. Mai are ceva importanță la nivel local, unde rezultatele au fost bune și sunt oameni în consiliile locale, județene.

Rep.: Decizia de schimbare a venit după înțelegerea PP-DD cu alianța PDL-PNL. Conducerea centrală ar fi dorit una cu PSD.

M.S.: Niciodată organizațiile din teritoriu nu au fost lăsate să ia decizii care până la urmă care ne privesc. S-au dat indicații de la centru. A fost o mare secretomanie în toate negocierile. E un partid care lucrează cu forță de la centru. Nu comunică cu organizațiile, doar când vin alegerile cer voturi. Dar un partid trebuie să vină cu ceva ca să ia voturi.

Rep.: A fost ședința de schimbare a majorității în Consiliu Județean. Acum că Niculina Mocioi a fost schimbată, ce credeți că se va întâmpla?

M.S.: A fost schimbată doamna Mocioi, care era hotărâtă să meargă până la capăt, așa spunea, deci schimbarea va fi de acum la 180 de grade. Probabil, probabil se va face o înțelegere cu PSD. (...) Este un pasaj în Biblie, poate l-ați citit: Să nu te însoțești niciodată cu unul mai puternic.

Rep.: Unii încearcă. Să nu mai încerce?

M.S.: Cel puternic va lua caimacul, cum se spune.

Rep.: Organizația de la Gorj este cea mai puternică din țară. Credeți că lucrurile vor rămâne așa, după această schimbare?

M.S.: Cu siguranță nu. Și în Gorj se va continua procesul de destructurare a PP-DD. Se va merge pe cursul destrămării. Se va continua.

Rep.: Ce negociază conducerea centrală a PP-DD cu PSD?

M.S.: Doar avantaje. Dar nu știu de care. Avantaje ale celor care sunt în frunte.

Rep.: După declarațiile dvs îmi dau seama că o candidatură în 2016 nu va fi la PP-DD.

M.S.: Deocamdată trebuie să păstrez apartenența pentru că nu se poate altfel. Eu nu văd un viitor al PP-DD, la cum se comportă conducerea. La cum merg lucrurile în 2016 nu voi candida la PP-DD, pentru că e posibil ca partidul să nu mai existe.

Vizualizări: 115

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: