Ziarul Pandurul angajează redactori și reporteri. Căutăm oameni curioși să pună întrebări autorităților și personajelor interesante din societate, să scrie povești simple, dar de impact, oameni dornici să învețe o meserie în care fiecare zi e altfel. Cunoașterea Limbii Române este condiție esențială. 

Nu solicităm experiență anterioară în presă, ci doar dorința de a învăța și de a descoperi locul în care trăim. 

Dacă ești interesat să lucrezi alături de noi trimite un CV la redactia@pandurul.ro.

(închide)

Primarul Jurebie: Staţiunea Săcelu nu va funcţiona anul acesta

Turiştii nu vor putea beneficia de tratament la Staţiunea Săcelu începând cu data de 15 mai, aşa cum se întâmpla în anii trecuţi, din cauza demolărilor care s-au efectuat pe plajă. Ba mai mult, primarul Florin Jurebie este convins staţiunea va rămâne închisă pe tot parcursul acestui an, întrucât reprezentanţii Complexului Energetic Oltenia, administratorii Bazei de Tratament, nu par a interesaţi de finalizarea lucrărilor de modernizare. Jurebie spune că, în momentul de faţă, se riscă inclusiv pierderea statutului de staţiune.

Rep.: Se apropie data la care, în anii trecuţi, se deschidea sezonul estival la Staţiunea Săcelu. Cum stau pregătirile?             

F.J.: Anii trecuţi Staţiunea Săcelu se deschidea la data de 15 mai. Nu numai că nu se va putea respecta această dată, dar sunt convins că Staţiunea Săcelu nu va funcţiona anul acesta. Chiar dacă nu se făcea mare lucru, la această dată era amenajată plaja, era pusă la punct curăţenia, erau anunţaţi comercianţii. În schimb, acum toată plaja este distrusă. S-au demolat gardurile, toaletele, barele de protecţie de la bazine, nisipul este insuficient. Cu alte cuvinte este un adevărat şantier.

Rep.: Cine este principalul vinovat de această situaţie?

F.J.: Nu vreau să acuz pe mine, dar cei de la CEO ar trebui să-şi dea mai mult interesul. Sper ca dumnealor să mă poată contrazice când spun că Staţiunea Săcelu nu va putea funcţiona anul acesta. Au potenţial financiar, iar lucrările ar putea fi finalizate în două săptămâni, în condiţiile în care se doreşte acest lucru. Până la urmă, CEO face ce vrea cu bunurile care îi aparţin.

Rep.: Primăria nu este vinovată de faptul că se întârzie reluarea lucrărilor?

F.J.: Primăria n-are nici un amestec. Am dat autorizaţie de construcţie pentru modernizarea Bazei de Tratament de aproape două luni. Nu există nici un impediment să nu se apuce de lucru. S-ar putea ca cei de la CEO să aibă gânduri mari. Poate vor vrea să o modernizeze după standarde europene şi vor să o ţină închisă un an pentru ca apoi să-şi recupereze banii pierduţi.

Rep.: Ce urmări ar avea nedeschiderea staţiunii în acest an?

F.J.: Ar avea urmări foarte grave pentru comuna Săcelu. Vom pierde mulţi bani la bugetul local. O mare parte din fonduri le făceam cu staţiunea, cu turiştii, cu comercianţii. Puteam supravieţui cu ceea ce făceam în zona de centru. Intenţionam ca în acest an să amenajăm nişte parcări şi să impunem o taxă de parcare. Vom avea de pierdut nu numai pe partea financiară, dar şi ca imagine, Trebuie să ne menţinem statutul de staţiune, există nişte condiţii de îndeplinit. În condiţiile în care vom pierde acest statut, nu vom mai putea să-l recăpătăm vreodată.

Vizualizări: 116

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: