Primarul Rotaru revine în PSD cu funcţie

Marian Rotaru, primarul comunei Leleşti, va fi reprimit în PSD la aproape doi ani de la excludere, ca urmare a participării la campania lui Dan Diaconescu. Ba mai mult, preşedintele Florin Cârciumaru spune că este posibil ca Rotaru să revină pe postul de vicepreşedinte.

Cârciumaru este dispus să-l reprimească pe Rotaru în partid fără a-i impune anumite condiţii. „Nu-i voi impune nici o condiţie. Eu cred că după cele păţite de dânsul pe această linie, nu mai este nevoie să-i impună cineva condiţii de comportament. Ştie dânsul destul de bine ce are de făcut de acum încolo”, a declarat preşedintele PSD Gorj. Acesta se gândeşte să-l repună pe Marian Rotaru în funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei de la Gorj. „Dacă domnul Rotaru doreşte să revină lângă noi în primul şi în primul rând trebuie să vină să discutăm să-l reprimim în partid şi pe măsură ce vom rezolva etapă, cu etapă, primirea, confirmarea vom discuta şi despre ocuparea altor poziţii şi funcţii în cadrul PSD Gorj. Este posibil să-şi reia postul de vicepreşedinte”, a precizat Florin Cârciumaru.

La rândul său, primarul Rotaru spune că revenirea sa în rândurile PSD Gorj este doar o chestiune de câteva zile. „Am avut discuţii pentru revenirea mea în PSD Gorj înainte de alegerile europarlamentare, dar pe mine nu mă ţin actele, cuvântul contează. Dacă şi dumnealor vor fi parolişti aşa cum sunt eu, lucrurile vor intra pe făgaşul normal. Domnul Florin Cârciumaru este unul dintre puţinii care mă puteau convinge să mă reîntorc în PSD. Este doar o chestiune de câteva zile până îmi voi depune actele”, a declarat Marian Rotaru, primarul de la Leleşti.

Vizualizări: 154

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: