Primarul Ungureanu: „Anul acesta, salut miel“

Primarii din judeţul Gorj sunt foc şi pară pe noua lege care le interzice primele şi sporurile cu atât mai mult cu cât se apropie sărbătorile pascale. Cel mai supărat pare a fi primarul din Ţicleni pentru că nu va putea să-ci cumpere miel. Niciunul dintre  primarii intervievaţi nu a spus că nu are bani pentru prime ci că nu există cadru legal.

Noua lege a salarizării i-a sărăcit de tot pe unii dintre primarii gorjeni. Nu numai că nu au bani de prime pentru angajaţi, dar unii primari afirmă că nu o să aibă nici cu ce să-şi ia miel de Paşte. „Eu unu m-am resemnat şi ştiu că trebuie să fim înţelegători. Asta e, trebuie să facem eforturi, eu m-am supărat mai mult pentru sporuri dar asta e. Lumea trebuie să participe, dacă nu avem voie să dăm prime, nu avem. Anul ăsta salut miel, cred că nici eu nu o să-mi iau şi înţeleg”, a declarat Ion Ilie Ungureanu, primarul oraşului Ţicleni.

În aceeaşi situaţie se află şi angajaţii primăriei Novaci, unde primarul este supărat mai mult pe toată birocraţia care o presupune noua lege. „Nu se poate să dăm prime, asta e legea. Suntem chemaţi de Comisia de Avizare, trebuie să dăm sporurile jos, de azi dimineaţă de batem capul, am vorbit şi la Curtea de Conturi. Asta e nu vom lua prime anul acesta de Paşti”, a spus Pantelimon Todea, primarul oraşului Novaci.

La Rovinari, primarul ar fi darnic dacă nu ar fi legea motiv pentru care nu poate decât să se supună. „Nu avem voie, nu există cadru legal să putem da prime de Paşti, eu le-aş da dar dacă nu există cadrul legal nu se poate. Le-am dat an de an, acesta este primul an în care nu se poate”, a precizat Dorin Filip, primarul oraşului Rovinari.

Vizualizări: 105

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: