„Prime de instalare” pentru o sută de fermieri gorjeni

Specialiştii din agricultură s-au întâlnit cu primarii gorjeni pentru identifica problemele fermierilor. Veştile au fost şi rele, şi bune. Primarii s-au plâns de faptul că au rămas fără subvenţia pentru izlazurile comunale. Fermierii au primit însă vestea că vor beneficia de sume importante.

Primarii gorjeni s-au întâlnit, ieri, cu specialiştii din agricultură în cadrul primului atelier de lucru organizat de revista “Lumea Satului” în parteneriat cu Asociaţia Comunelor din România (ACoR).

Fermierii trebuie să înapoieze banii Uniunii Europene

Principală problemă ridicată de primarii gorjeni a constituit-o neacordarea subvenţiei pentru izlazurile comunale. Începând din acest an, primăriile nu mai primesc de Uniunea Europeană sprijinul financiar de 81 euro/hectar, pentru întreţinerea pajiştilor. “Politica Comisiei Europene este ca banii de pe păşuni să se ducă la crescătorii de animale. În cazul în care crescătorii de animale nu depun cereri pentru întreaga suprafaţă, primăriile ar putea să ceară sprijinul financiar. Primăriile ar trebui să încheie contracte de arendare cu crescătorii de animale. Abia din 2013 se vor aloca mai mulţi bani pentru pământ. În momentul de faţă, Comisia Europeană supraveghează foarte strict banii care provin din impozitele cetăţenilor francezi, germani etc. România are de dat foarte mulţi bani înapoi din cauza supradeclarării terenurilor de către fermieri”, a declarat Nicolae Sterghiu, directorul Agenţiei Naţionale de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.  

Aproximativ 100 proiecte aprobate pentru finanţare  

Aproximativ 100 de gorjeni vor beneficia de sprijin financiar pentru Măsura 112, “Instalarea tinerilor fermieri” din cadrul Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală. Beneficiarii sunt fermieri în vârstă de până la 40 de ani care practică activităţi agricole a căror exploataţie are o dimensiune economică cuprinsă între 6 şi 40 UDE. Instalarea tinerilor fermieri reprezintă activitatea de înfiinţare sau preluare prin transfer a unei exploataţii în calitate de conducător sau şef de exploataţie. “Pentru judeţul Gorj au fost aprobate 98 de proiecte pentru Măsura 112. Din cele 100 depuse, unul a fost neeligibil, iar altul s-a retras. Cei mai mulţi fermieri provin din Zonă Montană:  Baia de Fier, Bumbeşti Jiu, Crsana, Muşeteşti, Novaci, Padeş, Peştişani, Polovragi, Runcu, Schela, Stăneşti şi Tismana. În aceste localităţi au fost efectuate în primul trimestru al acestui an o serie de acţiuni de informare”, a declarat Aurel Tomescu, directorul Direcţiei Agricole şi de Dezvoltare Rurală (DADR) Gorj.

Începând cu data de 15 aprilie s-a startul depunerii de proiecte şi pentru Măsura 141. Această măsură vizează sprijinirea fermelor de subzistenţă. Fermierii beneficiază de fonduri nerambursabile de 1500 euro timp de 5 zile. “Până în momentul de faţă nu s-a depus nici un proiect pentru această Măsură. Anul trecut s-au depus 59 de dosare şi au fost acceptate 54. Sperăm ca în acest an să fie depuse aproximativ 200 de dosare”, a declarat Aurel Tomescu. 

Participanţi

La Workshop-ul intitulat “Satul românesc - prezent şi viitor”, alături de şefii instituţiilor pe probleme de agricultură din Gorj şi de conducerea judeţului, au participat: Daniel Botănoiu, directorul executiv al Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România, Nicolae Sterghiu, directorul general adjunct al Agenţiei Naţionale de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Radu Timofte, şeful Serviciului Agricultură din cadrul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) şi Bogdan Alecu, consilierul Direcţiei de Dezvoltare Rurală din cadrul MADR.

Vizualizări: 109

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: