Probleme la rechizitoriul foştilor şefi de la Minprest

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu au finalizat încă de la începutul anului dosarul penal în care inculpata principală a fost Elena Vintilescu, fosta directoare generală de la Minprest Serv SA, însă rechizitoriul trimis instanţei nu este unul dintre cele mai bune.

Judecătorul de cameră preliminară care a studiat dosarul respectiv a decis acum ca procurorii să vină cu clarificări suplimentare pentru a putea dispune sau nu începerea procesului care o vizează pe Elena Vintilescu, dar şi pe fostul său director economic, Dumitru Corcoveanu. „Constată neregularitatea actului de sesizare în ceea ce priveşte cadrul procesual, respectiv calitatea procesuală a tuturor persoanelor semnatare a înscrisurilor ce fac obiectul prezentei cauze penale, elemente necesare pentru stabilirea obiectului şi limitelor judecăţii. Dispune ca, în termen de 5 zile de la comunicare, să se remedieze neregularităţile actului de sesizare, comunicând judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei”, a decis instanţa.

Elena Vintilescu a fost director general în perioada 201-2011 şi este acuzată că a încălcat „cu bună ştiinţă” atribuţiile de serviciu, încheind în numele societăţii pe care o conducea mai multe contracte de vânzare cumpărare cu TPSUT SA Mehedinţi, precum şi cu Corex SRL Dobrița, în contractele respective fiind prevăzute clauze dezavantajoase pentru unitatea de stat. Prejudiciul estimat de anchetatori este de 333.874 lei, la care se mai adaugă 2000 de lei pentru reparaţii efectuate de un service din Drăguţeşti la maşina familiei Vintilescu, factura fiind decontată de Minprest pe motiv că ar fi fost reparat un autoturism al societăţii.

Fosta directoare este acuzată de abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual şi uz de fals, aceleaşi acuzaţii fiindu-i aduse şi fostului director economic. În vara lui 2013 cei doi foşti directori au fost reţinuţi pentru câte 24 de ore, dar ulterior au fost lăsaţi liberi, nefiind emise mandate de arestare pe numele lor. Procurorii au finalizat rechizitoriul în acest dosar la începutul anului, iar de atunci şi până acum dosarul a stat în camera preliminară, fiind analizat de judecătorul de caz, cel care a şi descoperit neregulile pentru care a cerut acum clarificări suplimentare de la Parchet, în funcţie de informaţiile pe care le va primi acesta urmând să decidă dacă procesul poate să înceapă sau nu.

Vizualizări: 115

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: