Procesul dintre Pandurii şi acţionari rămâne la Târgu Jiu

Decizie definitivă şi din prima strigare a Curţii de Apel Craiova în dosarul în care Complexul Energetic Oltenia a cerut strămutarea de la Târgu Jiu a procesului prin care Pandurii le cere acţionarilor săi să îşi achite obligaţiile financiare din ultimii ani, ceea ce ar însemna salvarea echipei de fotbal de la faliment.

Cererea formulată de CEO a fost respinsă de magistraţi şi, astfel, procesul aflat pe rolul Tribunalului Gorj poate continua fără probleme la Tribunalul Gorj. Administratorul special de la Pandurii, Marin Golea, a dat în judecată acţionarii şi le cere să îşi achite contribuţiile financiare la care s-au angajat din 2013 încoace, procesul având termen de judecată săptămâna viitoare.

E vorba de câteva milioane de euro care, dacă ar fi plătite, ar readuce Pandurii în situaţia firească de a avea un buget cu care să îşi poată face planuri pentru următoarea ediţie de campionat. Echipa a supravieţuit în ultimul an cu greu, chiar dacă acţionarii nu au mai virat un leu, Marin Golea şi principalul creditor al clubului, Marin Condescu, fiind cei care s-au încăpăţânat până acum să nu lase Pandurii să moară.

Peste două săptămâni va fi termen şi în procesul în care se judecă cererea de faliment a clubului, proces care, de asemenea, depinde de procesul dintre Pandurii şi acţionari. În cazul unui verdict care să îi oblige pe acţionari să plătească milioanele datorate clubului, chiar dacă sentinţa nu este definitivă, va fi executorie.

Vizualizări: 475

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: