Producție slabă de fructe de pădure. Direcția Silvică Gorj nu a avut ce colecta

Anul acesta Direcția Silvică Gorj nu a colectat fructe de pădure așa cum s-a întâmplat în anii trecuți. Deși instituția are centru de colectare dotat cu încăperi frigorifice, anul acesta nu a avut ce depozita aici pentru export. 

S-a ajuns în această situația din cauza secetei care a afectat producția de fructe de pădure. Direcție Silvică Gorj nu  avut nici de unde achiziționa fructe pentru export dar nici cerere nu a prea fost.

”Vreau să vă spun că nu se mai caută fructele de pădure nici pe piața internă și nici pe cea externă. Nu știu ce s-a întâmplat și de ce s-a ajuns în această situație. Noi în anii trecuți vindeam cam 70 de tone de fructe de pădure, asta însemnând afine, mure, zmeură și păducel. Anul acesta producția a fost una foarte slabă. Efectiv nu am avut de unde să luăm. Noi achiziționăm fructe din tot județul, le ducem la centrul de colectare, le sortăm, le refrigerăm și le vindem mai departe pe piața internă sau externă. Anul acesta nu am făcut nimic”, a precizat directorul Direcției Silvice, Ovidiu Cârstoc.

Culegătorii de fructe de pădure, în special de zmeură, au vândut cu amănuntul fructele, iar preșul unui kilogram a variat între 10 și 20 de lei.

Vizualizări: 1,385

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: