Profesorii vor să intre în concediu fără plată în perioada alegerilor

Sindicatele care fac parte din Alianţa Bugetarilor se vor întâlni, joi, pentru a discuta despre posibilitatea reluării protestelor, una dintre propuneri fiind aceea ca profesorii să efectueze concediul fără plată impus de guvern în perioada alegerilor. „Ne vom întâlni joi pentru a discuta despre acţiunile pe care urmează să le întreprindem în viitorul mai mult sau mai puţin apropiat. Vom încerca să nu luăm, însă, decizii care să transfere protestele în zona influenţelor politice”, a declarat secretarul general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Liviu Marian Pop. Potrivit reprezentanţilor FSLI, protestele ar urma să fie reluate după alegeri, însă există propuneri de frondă şi în perioada electorală. Astfel, una dintre posibilităţi ar fi ca profesorii să-şi ia cele zece zile de concediu fără plată în perioada alegerilor. „Ar fi o posibilitate, o formă de protest, să ne luăm cele zece zile concediu în perioada alegerilor, pentru a-i privi pe politicienii noştri şi pentru a-i putea sancţiona mai bine la vot. Vom discuta despre această propunere joi, la întâlnirea cu celelalte sindicate”, a propus Marius Nistor, preşedintele executiv al Federaţiei Spiru Haret. Nemulţumirile sindicaliştilor sunt legate de scăderea veniturilor angajaţilor din sistemul bugetar odată cu intrarea în vigoare a Legii unitare de salarizare, de trimiterea în concediu neplătit timp de 10 zile a salariaţilor din domeniul public, în perioada octombrie - decembrie 2009, şi de concedierea unui număr mare de salariaţi.

Vizualizări: 101

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: