Program infernal pentru Pandurii

Pandurii au programat în acest weekend unul dintre cele mai dificile jocuri din acest tur de campionat, cel cu CFR Cluj. Gorjenii vor să continue tradiţia şi să obţină un rezultat pozitiv la acest meci, partidele cu CFR fiind dintre cele mai atractive în ultimi ani.

Programul celor de la Pandurii în perioada care va urma după pauza din campionat, prilejuită de jocurile naţionalei cu Franţa şi Austria, va fi unul infernal. „Urmează un program foarte dificil pentru noi, cu un pachet de meciuri care mai de care mai greu,  în perioada aceasta şi trebuie să fim capacitaţi pentru a obţine cât mai multe puncte posibil”, a precizat Sorin Cârţu înaintea partidei de vineri cu CFR, pentru Pandurii urmând apoi meciuri cu Steaua, Dinamo şi Oţelul Galaţi.

„Important pentru echipă e să acumuleze puncte şi să creeze o stare de spirit bună. Nu trebuie să mai punem nu ştiu ce presiune pe ei”, a spus Cârţu înaintea seriei infernale de jocuri care aşteaptă acum Pandurii, echipa neavând prea mai şanse să câştige multe jocuri din cele patru care vor urma. Totuşi tehnicianul celor de la Pandurii nu e speriat de această perspectivă şi chair dacă Pandurii rămân cu cele nouă puncte acumulate deja nu e îngrijorat, precizând că nu se pot cere minuni de la o echipă care nu e cu mult schimbată faţă cea din sezonul trecut. „Dacă punem în balanţă totul, echipa asta nu poate da mai mult. De ce să cer eu mai mult decât a fost anul trecut dacă nu am adus ceva în plus. Nu ştiu ce super transferuri am făcut, sunt aceiaşi jucători de anul trecut! Ba din contră, unii dintre ei, la o anumită vârstă când trece un an peste ei nu mai sunt la fel”, susţine Cârţu.

Dacă gorjenii se tem de adversarul de vineri considerându-l unul de top al Ligii I, cei de la CFR spun şi ei că au oarecare temeri vis-a-vis de acest meci, mai ales luând în calcul rezultatele din sezoanele precedente.

Preşedintele clujenilor nu se teme atât de mult de meciurile din Europa League, cât se teme de cele cu Pandurii. Iuliu Mureşan şi-a amintit că echipa sa nu a prea câştigat în faţa celor de la Pandurii în utlimii ani, gorjenii impunându-se de două ori la Cluj şi o dată la Târgu Jiu. „Mi-e mai frică de meciul cu Pandurii decât de cel cu danezii. Tot timpul am avut probleme cu Pandurii, aşa cum Urziceniul a avut cu noi”, a explicat preşedintele CFR, echipă care va juca pe 17 septembrie cu FK Copenhaga.

Vizualizări: 96

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: