Proiectul legii educaţiei naţionale a fost aprobat

Guvernul a aprobat ieri proiectul legii educaţiei naţionale, după ce a fost discutat din nou într-o şedinţă oficială. Mai departe, documentul va fi transmis în Parlament spre dezbatere în regim de urgenţă, pentru a putea fi aprobat până la sfârşitul actualei sesiuni. urmând ca documentul să fie transmis în Parlament spre dezbatere în regim de urgenţă.

Proiectul a fost aprobat după mai multe dezbateri publice privind actul normative şi după ce, în majoritatea dintre acestea a fost ceruta prelungirea discuţiilor. Sindicaliştii s-au arătat nemulţumiţi de faptul că discuţiile pe marginea actelor normative au durat numai două săptămâni şi nu o lună, cum ar fi trebuit în mod normal. Reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale prezenţi la dezbateri au solicitat luarea unor măsuri pentru creşterea calităţii învăţământului în mediul rural, introducerea asistentului social în şcoală, dar şi implicarea elevilor în consiliile de administraţie. Şi reprezentanţii asociaţiilor de părinţi au avut posibilitatea să-şi spună părerea, aceştia cerând organizarea învăţământului într-un singur schimb şi eliminarea programului mult prea încărcat al copiilor.

Clasa a IX-a trece la gimnaziu

Unele dintre modificările controversate vizate de acest proiect este introducerea obligativităţii învăţământului până la vârsta de 16 ani şi a claselor pregătitoare, dar şi introducerea clasei a IX-a în învăţământul gimnazial. Ministrul Educaţiei a declarat că trecerea clasei a IX-a la gimnaziu are drept scop reducerea abandonului şcolar. Datele arată că 20%  dintre copii abandonează şcoala după ce termină clasa a VIII-a, mai ales în mediul rural, deoarece părinţii preferă să-i folosească la muncă decât să-i trimită la liceu într-o altă localitate. Trecerea clasei a IX-a la învăţământul gimnazial nu se va face însă de anul viitor, pentru că nu încă nu e posibil să se opereze această modificare. Ministerul Educaţiei mai are în vedere şi modernizarea programei şcolare, care trebuie să fie corelată cu procedurile de evaluare şi introdusă în sistem doar atunci când cadrele didactice vor fi pregătite. Rămâne de văzut dacă proiectul de lege va avea rezultatul aşteptat, respectiv să ofere un învăţământ de calitate.

Învăţământul universitar trebuie “recredibilizat”

De asemenea, reprezentanţii Ministerului au mai precizat că trebuie luate măsuri pentru ca învăţământul universitar să-şi redobândească credibilitatea, pierdută din cauza unor practice nu tocmai academice, precum vânzarea lucrărilor de licenţă sau promovarea intereselor personale ale celor din conducerea universităţilor. Printre măsurile propuse în cadrul învăţământului universitar se numără concentrarea resurselor în universităţi şi clasificarea universităţilor în funcţie de misiunea specifică. Astfel, instituţiile de învăţământ superior vor putea organiza cursuri până la licenţă, masterat sau doctorat, în funcţie de performanţe.

Vizualizări: 87

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: