Locuitorii din Runcu şi-au stropit viile

Localnicii din comuna Runcu se vor putea lăuda la toamnă cu cel mai bun vin. Viile lor au fost sfinţite ieri şi potrivit preotului apa sfântă îndepărtează orice dăunător şi dă roade bogate. După ce au mers pe deal împreună cu preotul oamenii au petrecut la iarbă verde, atmosfera fiind întreţinută de elevi ai Şcolii Populare de Artă.

Preotul împreună cu localnicii au pornit pe deal pentru a sfinţii viile încă de la primele ore ale dimineţii. Au străbătut kilometri întregi pe jos, în zonă fiind circa 200 de hectare de vie. Au făcut popas la fiecare din cele 52 de troiţe pentru a sluji. Obiceiul este străvechi şi are loc în prima zi de joi după Paşte. „Sfinţirea viilor este un obicei vechi dar păstrat cu sfinţenie de localnicii din Runcu. Dacă vor fi stropite cu apă sfântă în această zi viile vor avea roade bogate” a menţionat Ioan Pilea preotul satului.Nu e localnic în Runcu care să nu aibă măcar câteva arii de vie. Elena Pârvan spre exemplu îşi ocupă mare parte a timpului îngrijind cele 10 arii de vie pe care le are. Femeia nu pierde timpul degeaba, face vin cât să şi vândă. „Anul trecut am făcut 2.000 de litri de vin, am şi vândut. Noi avem viile din moşi strămoşi, nu vom renunţa nicioadă să le îngrijim”, a spus aceasta. După ce s-au stropit cu apă sfinţită viile, oamenii au petrecut în poiană unde au luat parte la un adevărat spectacol oferit de elevi ai Şcolii Populare de Artă din Târgu Jiu.

Vizualizări: 124

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: