PROPUNERE: Salarii compensatorii pentru toţi concediaţii din ţară

Salariile compensatorii ar trebui acordate tuturor angajaţilor ce urmează a fi disponibilizaţi din companii de stat, nu doar din cele 16 cuprinse într-un proiect de ordonanţă elaborat în acest sens de Ministerul Economiei, a declarat ministrul Economiei, Varujan Vosganian.

Acesta a explicat, la o întâlnire cu reprezentanţii principalelor federaţii sindicale din România, că reprezentanţii sindicatelor i-au solicitat să renunţe la anexele din ordonanţa referitoare la reorganizarea companiilor de stat care prevedeau că salariaţii din cele 16 companii pot beneficia de un sistem de protecţie socială şi au cerut ca acest sistem de protecţie să fie extins pentru toţi angajaţii companiilor de stat care se află în situaţii similare. ‘Este o propunere făcută de sindicate de care eu am luat act şi pe care o vom supune dezbaterii cu celelalte instituţii care trebuie să avizeze proiectul de lege. Am primit până acum puncte de vedere de la Ministerul Justiţiei şi de la Ministerul Muncii, dar va trebui ca şi această propunere să o supunem dezbaterii”, a precizat Vosganian.

Acesta a subliniat că societăţile aflate în insolvenţă au un regim special şi nu se vor afla sub incidenţa acestei ordonate de urgenţă, în această categorie intrând şi Oltchim. Potrivit sursei citate, proiectul de act normativ nu va fi discutat în şedinţa de miercuri a Guvernului.

PROIECT

Ministerul Economiei a retras, săptămâna trecută, de pe site-ul instituţiei, proiectul de act normativ care prevedea că 16 societăţi din domeniul energetic vor aplica programe de restructurare/reorganizare ce vor presupune concedieri colective până în 2018, salariaţii disponibilizaţi urmând să beneficieze de măsuri de protecţie socială. Printre aceste companii se află şi CE Oltenia.

ÎNTÂLNIRE

Varujan Vosganian s-a întâlnit miercuri cu principalele federaţii sindicale din România pentru a discuta pe marginea Ordonanţei 116/2006 vizând reorganizarea companiilor de stat. La întâlnire au participat reprezentanţi şi reprezentanţii sindicatelor din Oltenia.

Vizualizări: 58

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: