Propunerile lui Victor Banţa pentru promovarea turismului în Târgu Jiu

Victor Banţa, consilier judeţean al PNL Gorj, are câteva propuneri pentru creşterea numărului de turişti, principalul factor de promovare a Târgu Jiului fiind operele lui Constantin Brâncuşi. El a amintit şi câteva din clădirile importante din oraş lăsate în ruină şi devenite focare de infecţie, care în nici un caz nu ajută turismul. Banţa are şi câteva propuneri concrete pentru promovarea oraşului. El a subliniat că nu poate promova nicio astfel de iniţiativă în Consiliul Judeţean pentru că PNL nu are majoritate, iar proiectele ar pica.

Reporter: Care credeţi că sunt motivele pentru care nu vin turiştii în Gorj sau nu vin în număr foarte mare?

Victor Banţa: Actuala administrație a municipiului Târgu-Jiu ține pe ”OFF” acest ”motor” de creștere economică, turismul. Cauzele care îndepărtează turiștii din Târgu Jiu sunt clădirile ruine, cu impact vizual negativ sau focare de infecție precum: Cinema Dacia, Casa Iosif Keber, Hanul Drăgoieni, CPL-ul, Fabrica de Țigarete etc., parcuri mici, pline de ciori; infrastructură de apă și canal modestă dar cu tarife excesiv de mari, poluarea Jiului, haitele de câini fără stăpân care au ”cucerit” orașul, distrugerea fondului forestier din vecinătate; lipsa infrastructurii de agrement şi un centru amenajat printr-un kitch peisagistic, devenit ”faimos” prin betonul amprentat... prea rece sau prea fierbinte!

Rep.: Ce aţi face dvs.?

V.B.: În primul rând ar fi necesară crearea unui Compartiment al Turismului, în subordinea Consiliului Local, cu atribuții în cooptarea asociațiilor din turism, a proprietarilor de pensiuni, hoteluri, muzee etc, pentru a elabora o strategie unitară de dezvoltare a turismului. Definirea și promovarea Târgu Jiului prin produsele și obiectivele turistice autohtone, cu sprijinul gorjenilor de seamă plecați prin diferite colțuri ale țării sau ale lumii este un alt obiectiv. Extrem de importantă ar fi realizarea unui brand și logo al Târgu Jiului, care să fie vectori de promovare. De asemenea, înființarea ”Muzeului Brâncuși” unic, la Târgu Jiu. Este o blasfemie să existe un astfel de muzeu în altă parte din România decât la noi în oraș.

Rep.: Dar pentru a creşte numărul de turişti şi economia e nevoie de mai mult.

V.B.: O idee ar fi construirea unui turn dotat cu ascensor, suficient de înalt încât să permită vizualizarea de ansamblu, de sus, a operelor lui Brâncuși, construirea unui punct de agrement, tip ”Belvedere”, pe cea mai înaltă locație din oraș. Trebuie să ne gândim şi la tineri şi la un turism durabil şi să construim piste pentru biciclete, parcări aferente, trasee pentru drumeții etc. Să nu uităm de ecologizarea Jiului și construirea unor pontoane dotate cu bărci pentru agrement etc. Propun înființarea unui portal virtual și a unei rețele IT wireless cu acces gratuit; dezvoltarea unei reţele de informare turistică în toate mediile. De asemenea, toate denumirile publice, indicatoarele etc. trebuie traduse obligatoriu în limba engleză.

Rep.: Pentru că aţi amintit de tineri. Ce aţi face pentru ei?

V.B.: Inițierea unui program privind turismul pentru tineret prin punerea în valoare turistică a programelor europene de voluntariat pentru tineri, crearea unui program de cooperare cu alte regiuni din Europa pentru tinerii absolvenți, organizarea unor evenimente cultural-artistice în locații specifice vârstei tinerilor, reduceri substanțiale de tarife şi facilităţi în turism pentru elevi şi studenţi. Sunt doar câteva din lucrurile simple care pot fi aplicate cu succes.

banta_cu_biblia

Vizualizări: 248

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: