Prostituată de centură, în criză… de clienţi

Cea mai veche meserie din lume nu mai aduce bani în buzunarele celor care o practică. Astfel, afectate serios de criza economică, prostituatele nu se mai feresc şi ies la produs, ziua amiaza-mare.

Măria, este una dintre vechile cliente ale jandarmilor gorjeni, femeia nu practică de azi de ieri prostituţia, ci de ani de zile. A fost amendată în nenumărate rânduri de către jandarmi dar, pentru a face rost de bani să-şi plătească amenda s-a întors înapoi în stradă.

„Mă f.... mai rar, că nu am loc de altele, au venit de la Craiova să-mi facă mie probleme. Şoferii opresc, unii mă înjură, alţii mă ia, nu mai sunt aşa de darnici, vor s-o facă moca, dar am şi eu nevoie de bani să trăiesc“, spune femeia.

Zona preferată a Măriei unde poate aborda bărbaţii este cartierul Romaneşti din Târgu Jiu. Şoferii care au trecut ieri în jurul prânzului prin această zonă şi nu au „băgat-o în seamă“ au fost înjuraţi ca la uşa cortului. Localnicii din zonă spun că s-au obişnuit cu comportamentul acesteia şi se feresc să îi zică ceva de teamă să nu fie înjuraţi. Persoanele care practică prostituţia riscă să amenzi cuprinse între 500 şi 1500 de lei. Însă,  în majoritatea cazurilor, amenzile aplicate de către jandarmi sunt cele minime şi asta pentru că prostituatele trebuie să muncească zeci de ore pentru a face rost de suma necesară achitării amenzii, tarifele percepute de către acestea fiind extrem de mici. Spre exemplu, prostituata Măria face sex şi pe 5 lei.

Vizualizări: 10,911

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: