Protest la Târgu Jiu pentru o familie din Germania

Un bărbat din cadrul Alianței Familiilor din România a ieșit în Piața Prefecturii din Târgu Jiu pentru a protesta în ceea ce privește o familie din Germania. Petru și Camelia Furdui s-au mutat peste hotare în urmă cu mai bine de 10 ani, însă statul german le-ar fi luat cei 7 copii pe care îi au împreună.

Totul a început în anul 2012, atunci când copilul cel mare, de 16 ani, s-a plâns de relația pe care o are cu părinții săi, dar și de faptul că doi dintre frățiorii lui mai mici sunt bătuți de părinți.

Protecția Copilului din Germania a descoperit că familia Furdui merge săptămânal la biserică, fiind considerați religioși. În România au loc pichetări pentru ca familia Furdui să-și recupereze copiii. La Târgu-Jiu a ieșit în stradă Bogdan Buțu, din partea Alianței Familiilor din România.    

”Pichetăm în fața Prefecturii, cred că de mai bine de o lună. Pichetăm pentru familia Furdui. Este o familie de români stabiliți în Germania. Au 7 copii, iar cel mai mic are în jur de 1 an și jumătate, iar în aprilie 2021, Protecția Copilului din Germania a luat abuziv, considerăm noi, toți cei 7 copii. Noi vom protesta pentru familia aceasta, poate cei mici se vor întoarce curând acasă. Părinții au fost acuzați că  nu s-au purtat frumos cu copii. Nu au fost găsite soluții sau se demonstreze dacă e așa. Nu sunt lăsați să vorbească cu cei mici în română, doar în germană”, a spus Buțu.

Vizualizări: 1,624

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: