Protestul minerilor nu este autorizat. Condescu, la negocieri cu Ciurel!

Primăria Târgu Jiu nu a autorizat pichetarea sediilor Complexului Energetic Oltenia (CEO) şi Diviziei Miniere de către minerii şi energeticienii conduşi de Marin Condescu. Sindicalistul Condescu a declarat joi că este dispus să plătească o amendă pentru a organiza acest protest. Dar, în final, pichetarea nu va avea loc. Între timp, directorul general executiv al CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel, s-a întors din China, iar vineri a avut loc o întâlnire cu scântei între cei doi. Mâine are loc o nouă şedinţă.

La întoarcerea sa din China, Ciurel a găsit la Târgu Jiu un ditamai scandalul pus la cale de sindicate, nemulţumite de abuzurile administraţiei. Condescu a făcut prima conferinţă de presă din acest an, din poziţia sa de sindicalist, şi a adus o serie de acuzaţii administraţiei. Printre altele, Condescu a anunţat organizarea unor proteste, pe termen nelimitat, însă nu a primit autorizaţie de la Primăria Târgu Jiu. Pichetarea neautorizată a celor două sedii depinde de rezultatul şedinţei de Directorat de astăzi.

Întâlnire Condescu-Ciurel

Vineri, liderii de sindicat în frunte cu Marin Condescu şi conducerea CEO reprezentată de Laurenţiu Ciurel au avut o şedinţă cu tunete şi fulgere. Sindicaliştii spun că a fost una dintre cele mai tensionate şedinţe la care au participat.

Prim-vicepreşedintele Ion Ruşeţ a declarat că astăzi nu va fi un protest, dat fiind că nu au primit autorizaţie. „Sâmbătă a fost Colegiul Director, nu am fost prezent pentru că sunt la Bucureşti cu alte probleme, dar cred că nu va fi astăzi protest. Primăria Târgu Jiu ne-a trimis o adresă vineri după amiază şi ne-a anunţat că nu dau autorizaţie“, a spus Ruşeţ.

Acesta a declarat că la şedinţa de vineri au participat directorii din CE Oltenia, dar şi şase lideri de sindicat, inclusiv Marin Condescu. „Am avut o şedinţă la care au participat şi Marin Condescu şi Laurenţiu Ciurel. A fost o şedinţă tensionată la început, dar după două ore de discuţii am ajuns la o relativă calmitate. Am discutat despre tăierile salariale şi problemele din ultima vreme. Luni (n.red- astăzi) este o şedinţă de Directorat şi au promis că pe ordinea de zi vor avea şi problemele semnalate de sindicate“, a spus Ruşeţ.

Directorii din CE Oltenia vor vorbi şi despre realizarea unui plan de restructurare pe zece ani, precum şi respectarea prevederilor contractului de muncă.

PROTEST

Inspectoratul de Jandarmi Gorj nu agreează protestul minerilor din faţa sediului CE Oltenia, pe motiv că este aproape de spitalul de sub Pasarelă. Marin Condescu spune însă că cei 300 de salariaţi CEO nu vor deranja pe nimeni, nici bolnavii, nici manifestările legate de Zilele Municipiului.

SOLUŢII

Liderul minerilor şi energeticienilor cunoaşte metode prin care ar putea creşte consumul de energie în ţară: scăderea preţului la curent în agricultură, pentru irigaţii. Condescu mai spune că CEO trebuie să vândă energie. „Pe piaţă trebuie să oferi ceva. Aţi văzut din minuta încheiată cu ANRE, cei de acolo au spus un singur lucru: noi nu putem să vă vindem energia”, declară Marin Condescu.

Vizualizări: 230

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: