Prunariu s-a hotărât. Va scoate antrenorii la proteste

Mihai Prunariu nu a primit răspunsurile pe care le aştepta din partea direcţiilor din cadrul Primăriei Târgu Jiu, referitor la protocoalele semnate atunci când a predat o parte a patrimoniului CS Pandurii către primărie. Directorul CS Pandurii spune că va merge în justiţie cu aceste documente primite de la primărie şi cu protocoalele care nu mai sunt acum recunoscute.

Problemele dintre CS Pandurii Târgu Jiu, clubul din subordinea MTS, şi Primăria Târgu Jiu sunt departe de a fi găsit o rezolvare favorabilă clubului. Pentru că nu a rezolvat nici problema datoriilor pentru apa consumată la club, CS Pandurii solicitând scutirea de la plata apei consumate conform unui protocol, şi scutirea de la plata penalităților de întârziere la taxele și impozitele locale, dar nici pe cea a spaţiilor deţinute de CS Pandurii la stadion, directorul Mihai Prunariu anunţă că va da în judecată Primăria Târgu Jiu, afirmând că este vorba de abuzuri în serviciu: „Acel protocol a fost semnat de multe persoane, dar acum am primit o adresă că acel protocol nu a fost înregistrat la primărie, şi dacă nu a fost înregistrat ei nu îl recunosc. În aceste condiţii voi merge în instanţă şi cu Primăria Târgu Jiu şi cu Direcţia de Patrimoniu, care ne-a discriminat, pentru că nu ne-a aplicat aceeaşi regulă pe care a aplicat-o la toate societăţile comerciale faţă de majorările şi penalităţile aferente unor datorii pe care nu le-am achitat pentru că nu suntem înscrişi la Registrul Comerţului. Noi fiind o instituţie publică nu avem cum să ne înscriem. Şi cu acest protocol ne vom duce în instanţă. Ne vom consulta cu un avocat şi vom demara procesele cu Primăria Târgu Jiu. Constat că este rea voinţă pentru că toţi cei care au semnat acum adresa au fost participanţi şi la semnarea protocolului, dar, probabil din cauza vârstei, unii dintre ei au uitat cu timpul că sunt vreo 18 ani de atunci. E o întreagă nebunie aici şi dacă vorbeşti cu primarul Romanescu spune că nu vrea nu ştiu cine din primărie, dacă vorbeşti cu viceprimarul zice că nu se bagă deşi el a semnat, Aurel Popescu, această adresă, şi că l-a păcălit primarul, a fost plecat în concediu şi l-a pus pe viceprimar să semneze . Din punctul meu de vedere este şi un abuz în serviciu şi vom discuta cu juriştii să vedem exact care vor fi paşii pe care îi vom face”.

Rămas şi cu datorii mari la apă şi taxe şi impozite, şi fără multe dintre spaţiile pe care le-a deţinut la stadion, CS Pandurii  va fi pus în dificultate şi vor fi afectaţi în primul rând sportivii clubului.  Mihai Prunariu a precizat că nu a renunţat nici la ideea unui protest al sportivilor şi antrenorilor: „Am discutat şi cu colegii mei, angajaţii clubului şi antrenorii, vom face şi câteva acţiuni de protest pentru că trăim în acest oraş, suntem şi noi ai Târgu Jiului, ne cheamă şi Pandurii Târgu Jiu. Hai că nu se mai recunosc nişte înţelegeri pe care le-am făcut strângând mâna, dar cele scrise ar trebui respectate. Nu se mai poate aşa, defavorizăm nişte sportivi care aduc rezultate oraşului şi nişte oameni care muncesc la club de foarte mult timp”.  

Fără casă, sediul CS Pandurii fiind în hotelul Sport de la stadion, fără acces la Sala Sporturilor, dar şi cu numeroase datorii, sportivii şi antrenorii de la Pandurii îşi văd mai departe de munca lor şi aduc rezultate pentru Târgu Jiu de la competiţii naţionale şi internaţionale.

Vizualizări: 658

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: