Robert Bălăeţ, mulţumit că a găsit profesionişti pentru CSM

Directorul Clubului Sportiv Municipal din Târgu Jiu, Robert Bălăeţ, s-a declarat mulţumit de rezultatele concursurilor pentru posturile de experţi sportivi şi de specialiştii cu care urmează să lucreze. Dan Ilieş şi Adrian Roşu au şi început munca la club, iar de luni vor debuta şi selecţiile pentru echipele de juniori.

Veste foarte bună pentru copiii care vor să facă sport în Târgu Jiu, secţiile de handbal şi baschet ale CSM încep de luni activitatea, iar de marţi  va debuta procesul de selecţie a copiilor care dovedesc calităţi pentru a practica aceste sporturi.

Cei doi experţi sportivi care se vor ocupa de selecţii sunt Dan Ilieş şi Adrian Roşu, de la care directorul Robert Bălăeţ aşteaptă acelaşi profesionalism pe care l-au arătat şi pe teren: „Mă bucur nespus că o să lucrez cu aceşti doi tineri specialişti care chiar au făcut sport de performanţă. Sunt doi oameni pe care îi cunosc foarte bine, am fost la multe meciuri ale lor, sunt doi profesionişti pe care i-am apreciat ca sportivi. Sper să dea dovadă de profesionalism maxim şi e o şansă mare şi pentru ei ca pe viitor să poată ajunge viitori conducători de cluburi”.

Bălăeţ avertizează că nu va fi o muncă uşoară pentru că acest club este la început de drum, dar de luni deja clubul va începe să funcţioneze cu cele două secţii: „Ne aşteaptă o muncă foarte grea, dar de abia aştept să punem la punct toate lucrurile. Am discutat deja cu ei şi pe data de 15 iulie vom începe activitatea de copii şi juniori la Sala Sporturilor.  Sper ca în cel mai scurt timp sala să fie plină de copii care să practice sporturile acestea în cele mai bune condiţii”.

Clubul Sportiv Municipal Târgu Jiu a anunţat deja public că va demara procedura de selecţie a tinerilor pentru echipele care vor fi înscrise în campionat la secția de handbal, fete şi băieţi. Selecţia se va realiza în timp şi se va face prin antrenamente care vor începe deja marţi, 16 iulie, la Sala Sporturilor din Târgu Jiu, începând cu ora 10:00. Toţi cei interesaţi să prcatice handbalul la CSM Târgu Jiu pot obține mai multe detalii de la expertul sportiv care va coordona secţia de handbal, Dan Ilieș, la numărul de telefon:0723.424.147.

Vizualizări: 851

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: