Prunariu vrea să reducă salariile jucătorilor

Preşedintele CS Pandurii, Mihai Prunariu, a declarat la un post local de televiziune că în sezonul următor bugetul clubului va fi de maxim 5 milioane de euro, iar obiectivul este clasarea în locurile 1-6. În plus, Prunariu spunea că salariile jucătorilor vor fi mai mici, iar primele de joc, dacă vor înscrie, vor fi mari. „Estimez pentru anul viitor un buget de 4,5-5 milioane de euro. Cred că este un buget cu care poţi să ataci un obiectiv de locurile 1-6. Să fiţi sigură că Petre Grigoraş va avea şi obiective de performanţă. Va trebui să reconstruim această echipă pentru anul viitor, locurile 1-6. Ce mai îmi doresc? Să scădem un pic contractele jucătorilor şi să creştem puţin primele de joc pentru că e normal să-şi ia banii pe terenul de joc nu stând în tribună sau pe banca de rezervă“, a declarat Mihai Prunariu.

Preşedintele Pandurii a fost acuzat că nu a plătit de două luni salariile jucătorilor, însă până acum clubul nu a dat un punct de vedere în acest caz. (A.P.)

Vizualizări: 136

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: