PSD blochează în continuare negocierile cu PDL

Negocierile dintre PSD şi PDL Gorj rămân blocate şi după ce Ion Călinoiu s-a întâlnit cu Mircea Geoană la Bucureşti. Filiala judeţeană a social-democraţilor aştepta un răspuns până marţi din partea conducerii centrale a partidului cu privire la blocajul existent în negocierile cu democrat-liberalii. Conducerea centrală nu a trimis un răspuns oficial la Târgu Jiu niciodată, motiv pentru care Călinoiu s-a dus marţi după-amiază la Bucureşti.

Preşedintele executiv al PSD Gorj a mers la Mircea Geoană împreună cu ministrul Victor Ponta, dar lucrurile nu s-au clarificat nici în urma acestei întâlniri. Călinoiu spune că azi va fi tranşată la nivel de coaliţie centrală şi problema blocajului de la Gorj, motiv pentru care social-democraţii îşi pun speranţa în ziua de mâine. Aceştia revendică şefia unităţilor din minerit şi energie pe motiv că au avut voturi mai multe decât PDL.

Problema va fi analizată şi în şedinţa de mâine a Biroului Executiv al filialei. Liderii PSD Gorj se reunesc pentru a vedea cum pot să iasă din blocajul pe care l-au creat cu aproape două luni în urmă. Aceştia speră ca până la şedinţa de vineri să primească un răspuns ferm şi din partea conducerii centrale a partidului, conducere care, conform reprezentanţilor PDL, şi-a dat acordul la începutul anului pentru actualele numiri din minerit şi energie.

Vizualizări: 78

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: