Pugilişti de la CS Pandurii, în semifinale la Cupa României

O întrecere naţională de box masculin este găzduită timp de şase zile de Sala Sporturilor din Târgu Jiu. Este vorba de faza finală a Cupei României la cadeţi, organizată de Federaţia Română de Box cu sprijin local din partea CS Pandurii Târgu Jiu, club care are deja calificaţi trei sportivi în semifinale după prima zi de concurs.

Cupa României la box pentru sportivii cadeți are loc în perioada 8-14 iulie 2019 la Sala Sporturilor din Târgu Jiu. Competiția este organizată de Asociația Județeană de Box Gorj, CS Pandurii Târgu Jiu și Federația Română de Box. Clubul local Pandurii, club cu tradiţie în acest sport, care creşte boxeri an de an şi aduce medalii de la toate competiţiile naţionale, are cei mai mulţi sportivi participanţi din Gorj, la întreceri participând şi cadeţii de la Jiul Rovinari.

Pe ringul amplasat luni la Sala Sporturilor au urcat deja o mare parte dintre sportivii pregătiţi la CS Pandurii de antrenorul Doru Neamţu junior, cel care pregăteşte boxerii de la Pandurii alături de antrenoarea Leontina Geică, ajutaţi bineînţeles de mai experimentaţii antrenori Doru Neamţu senior şi Ion Geică, ambii acum pensionari dar prezenţi şi ei la competiţii.

Sportivii de la CS Pandurii Florin Căldăraru – categoria 40 de kg, Alex Predică – categoria 68 kg şi Raul Pătru – categoria 80 kg, sunt primii semifinalişti care luni şi-au învins adversarii şi vor urca din nou în ring joi, la semifinale, având deja o medalie asigurată indiferent de rezultatele de joi. Toţi cei trei sportivi sunt pregătiţi de Doru Neamţu care a înscris opt sportivi la această competiţie naţională, alţi trei boxeri ai acestuia urmând să urce marţi în ring în meciurile eliminatorii.

Timpul de luptă în ring la cadeţi este de trei reprize a câte un minut și jumătate, cu un minut pauză între reprize. Marţi vor mai urca în ringul de la Sala Sporturilor şi alţi sportivi ai CS Pandurii pregătiţi de antrenoarea Leontina Geică.  Dacă aceştia vor reuşi să ajungă în finală, şi să o şi câştige, vor avea apoi ocazia să reprezinte România la Campionatele Europene, Cupa României fiind un criteriu de calificare la competiţia europeană care va avea loc pe data de 2 august la Tibilisi, în Georgia.

Vizualizări: 360

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: