Râde PSD de Romanescu

O jumătate de oră de ploaie ne-a readus aminte că municipiul Târgu Jiu nu are canalizare pluvială. Adică are, dar funcţionează prost. Am avut ca de obicei inundaţii lângă Parcul Central, pe Bicaz, pe Vasile Alecsandri, la Piaţa Mare, la Coloană, pe 14 Octombrie, la Mall şi aşa mai departe. De fiecare dată, an după an, aceleaşi străzi inundate.

Explicaţia este simplă: undeva este o bubă, dar nu ştim unde. Nu este explicaţia mea, este explicaţia pe care ne-a dat-o directorul de la Aparegio Gorj SA, atunci când l-am întrebat despre desele inundaţii de pe str. 14 Octombrie. Directorul Pătrăşcoiu a spus că au fost realizate nişte lucrări acum 5-6 ani, pe mandatul altui director, undeva este o bubă, dar nu ştie unde, aşa că mai caută, să stăm liniştiţi. Pare o glumă, dar exact asta a fost explicaţia.

Aparegio a cheltuit sume uriaşe pentru extinderea canalizării în Târgu Jiu, dar de fiecare dată când plouă, ne întrebăm: de ce? Pentru nişte bube? Primarul liberal Marcel Romanescu a fost luat la mişto de adversarii politici, din cauza inundaţiilor. Printre ei şi pesedişti, deşi ei chiar nu ar trebui să vorbească. La Aparegio au fost numai directori puşi de PSD, Primăria Târgu Jiu a fost condusă până acum un an de PSD. Vrem, nu vrem, principala responsabilitate este acolo.

Pe de altă parte însă, să nu îl iertăm nici pe liberalul Marcel Romanescu. A trecut un an şi ceva de când este primar şi nu am reuşit să aflăm de la el de ce se inundă străzile la fiecare ploaie şi ce este de făcut. Nu zic că ar fi putut rezolva problema, nu avea cum. Dar măcar să fi făcut o analiză profesionistă şi să fi făcut un plan de bătaie. Să ne spună că la Mall este cutare problemă şi are un plan pe trei cincinale să o rezolve, că la Parc este cutare problemă şi în patru mandate o rezolvă etc. Dacă o să ne spună până în 2020 că nu îl lasă pesediştii de la Aparegio şi cei din Consiliul Local să facă treabă, va avea de pierdut.

Revenind la domnii din PSD, sigur că nu Luis Popa, cel care a postat marţi fotografii de la inundaţii, este de vină că Târgu Jiu nu are canalizare. Pe de altă parte, a spune doar un sfert de adevăr nu îl avantajează. Omul vrea să fie candidat la primărie şi este normal să îl taxeze pe Romanescu pentru ceea ce se întâmplă astăzi în Târgu Jiu, dar nu va fi credibil dacă nu va spune şi că 20 de ani de administraţie PSD au condus la această situaţie.

Romanescu, Popa şi alţii fac parte din generaţia tânără de politicieni, care ar trebui să facă o politică ceva mai aplicată, cu soluţii la probleme, şi să lase gargara politică pentru ăştia mai bătrâni.

Vizualizări: 1,742

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vocile schimbării:

Citește și: