Radu Coiculescu, verdict final fără executarea pedepsei

La aproape patru ani, fără câteva zile, de la izbucnirea scandalului arestării preventive a fostului şef al Inspectoratului pentru Evaluarea Persoanelor cu Handicap din Gorj, dr. Radu Coiculescu, Justiţia din România a dat un verdict final în urma căruia cazierului medicului rămâne încărcat, dar inculpatul nu ajunge după gratii. Sentinţa este cu suspendare şi pentru celelalte trei femei inculpate în acest dosar, şpaga pe care s-au chinuit anchetatorii s-o dovedească fiind atât de mică încât păleşte în comparaţie cu sumele care se învârt ca „atenţii” prin sistemul sanitar românesc.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursurile formulate de Parchet şi de cele trei inculpate din acest dosar, Diana Manolache (fostă Ciocan), Lavinia Şorop şi Iuliana Luca. Dr. Radu Coiculescu nu a mai atacat cu recurs sentinţa Curţii de Apel Târgu Mureş, în cazul său pedeapsa de 1,6 ani rămânând înlocuită cu o perioadă de 3,6 ani încercare. Acesta nu are alte interdicţii, nu trebuie să se prezinte la Serviciul de Probaţiune, dar rămâne cu „tinicheaua” trecută în cazier.

În privinţa fostelor sale colaboratoare, la Curtea de Apel acestea au fost şi ele condamnate cu suspendare. Astfel, cele două asistente, Ciocan şi Şorop, au primit câte 5 luni de închisoare pentru primire de foloase necuvenite, pedeapsa fiind înlocuită cu 2,5 ani de încercare. Femeia de serviciu de la spital, Liliana Luca, a fost condamnată la Mureş la 8 luni de închisoare, înlocuite şi acestea cu 2,8 ani termen de încercare. Acum instanţa supremă a decis în cazul recurentelor în felul următor : ”Casează, în parte, decizia atacată şi în parte, sentinţa penală nr. 366 din 16 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 2976/95/2009 şi achită inculpatele Manolache (fostă Ciocan) Diana şi Şorop Lavinia pentru infracţiunea de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 256 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal cu reţinerea art. 74 lit. a si art. 76 lit. e Cod penal în temeiul art.11 pct. 2 lit. a raportat la art.10 lit. d Cod procedură penală” .

Un flagrant contestabil

La momentul anunţării reţinerii dr. Radu Coiculescu, anchetatorii informau opinia publică despre faptul că acesta a fost prins în urma unui flagrant. Medicul ar fi luat 500 de lei de la o pacientă căreia trebuia să-i aprobe dosarul de persoană cu handicap, iar asistentele sale ar fi beneficiat de ciocolate, ţigări şi cafele, prejudiciul reţinut acum de instanţă fiind de circa 50 de lei de persoană, adică biletele de troleu pentru câteva zile de mers prin oraş… Anchetatorii nu au făcut public filmul flagrantului, dar au precizat că medicul mai avea în birou vreo 2700 de lei pe care îi luase de la alţi pacienţi, dar despre care, ulterior, nu s-a mai vorbit nimic, instanţele nefăcând vreo referire în deciziile lor. Anchetatorii mai spuneau şi că au şi alte plângeri înregistrate pe numele lui Coiculescu, despre care, evident, nu s-a mai spus nimic, totul fiind o cacealma din simplul considerent că, după cum spune medicul, imaginile de la flagrantul care ar trebui să-l incrimineze îi dovedesc, de fapt, nevinovăţia.

„Am rămas cu pedeapsa aceasta pentru că toată lumea mi-a spus că atâta timp cât am fost în arest preventiv nu o să fiu niciodată găsit nevinovat în baza probelor de la dosar. Eu voi face însă demersuri pentru a intra şi eu în posesia filmului flagrantului pentru că vreau să-l dau la toată lumea să-l dea pe televiziuni şi să vadă orice persoană că nu am cerut bani şi nu am pus mâna pe bani. Denunţătoarea care a venit la mine în birou avea o cameră orientată în aşa fel încât să mă filmeze pe mine şi în special mâinile, dar eu nu am pus mâna pe plicul cu bani. Am plecat să deschid geamul la birou şi atunci ea mi-a aruncat plicul acolo. Sunt 13,5 minute de imagini din care reiese că nu am vreo vină. O secundă eu nu apar cu banii. De la dosar a dispărut înregistrarea audio şi a rămas doar transcrierea acesteia, dar nici acolo nu se vede că eu aş fi cerut bani. Am solicitat să se verifice amprentele de pe bani şi plic şi mi s-a spus că banii erau doar înseriaţi, nu aveau substanţa aceea fluorescentă pe ei şi nici nu erau inscripţionaţi cu ceva anume, gen mită sau altceva”, se apără Radu Coiculescu în faţa unui verdict pe care nu-l mai poate modifica nicio instanţă din lume.

Vizualizări: 570

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: