Răducan: Promit că nu depăşesc două echipe

Preşedintele pandurilor, Narcis Răducan, spune că decizia Federației Române de Fotbal potrivit căreia președinții de cluburi au voie la maxim două cluburi într-un campionat este năstruşnică. Narcis Răducan a promis că nu va depăşi două echipe şi a spus că are contract cu Pandurii pe doi ani. Şeful de la Pandurii s-a simţit vizat deoarece unii jurnalişti au dat numit această decizie „Legea Răducan“. În ultimii ani el a fost în funcții de conducere la mai multe cluburi de fotbal din prima ligă, joi menționând că de fiecare dacă când a părăsit un club a avut argumente pe care oamenii de fotbal le-au înțeles pe deplin. „Am văzut că am fost direct vizat, dar de fiecare dată când am plecat de la o echipă cred că am avut argumentele necesare pentru cei care au un coeficient mediu de inteligenţă să înțeleagă de ce am plecat. Nu mi-a făcut nici mie plăcere să mă despart după o perioadă de muncă în care ne-am bătut până în ultimul moment la câștigarea campionatului sau prima victorie în cupele europene. Dacă îi luăm pe rând pe cei cu care am lucrat, că problema nu a fost la mine. Eu îmi văd mai departe de activitate. Aici am semnat pe doi ani, sper să îmi duc la bun sfârșit acest mandat și, dacă m-a vizat direct, le promit că nu am să depășesc două echipe anul acesta, celor de la Ligă sau celor care au venit cu ideea aceasta năstrușnică. Să nu afecteze pe altcineva, că pe mine nu are cum să mă afecteze”, a spus Răducan.

Vizualizări: 137

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: