Răducan ţine la preţul lui Momcilovic

Preşedintele clubului Pandurii Târgu Jiu, Narcis Răducan, a declarat că există interes pentru un eventual transfer al fundaşului echipei Pandurii, Marko Momcilovic, dar că acesta nu va pleca decât în condiţii foarte avantajoase pentru club.

Preşedintele Narcis Răducan a explicat în ce condiţii clubul se va despărţi de Momcilovic. „N-a fost un secret faptul că Steaua îl vrea pe Momcilovic. El îşi încheie contractul în vară, este aproape indispensabil echipei. Noi avem o dilemă: dacă îl vom ţine până în ultima zi de contract sau îl valorificăm acum, pe ultima sută de metri. Deocamdată, sunt discuţii… Dacă vom primi o sumă de bani vom avea şi noi o libertate sa ne luam ce ne mai trebuie”.

Marko Momcilovic a fost şi în acest sezon unul dintre jucătorii de bază din lotul pregătit de antrenorul Edward Iordănescu, fiind prezent în 22 din cele 23 de meciuri din campionat de până acum, el lipsind doar o etapă din cauza cumulului de cartonaşe galbene. Sezonul trecut a fost jucătorul din lot cu cele mai multe minute jucate, fiind la un pas de a fi integralistul Ligii I.

Răducan a mai spus că este pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte negocierile cu anumiţi jucători: „Sperăm să parafăm înţelegerile în zilele următoare. Sunt jucători care au mai luat contact cu Liga 1, nu este timp de încercări, de acomodări”.

Bani pentru un salariu

Preşedintele de la Pandurii a spus că şi problema financiară este în curs de rezolvare, urmând ca în aceste zile să fie dat unul din salariile restante. „Situaţia financiară e pe cale de rezolvare, am reuşit să deblocăm o sumă pentru a plăti cantonamentul din Spania. Azi sau mâine vom plăti şi un salariu către jucători, iar lucrurile vor intra pe un făgaş normal”, a declarat Narcis Răducan la emisiunea „Execuţii în direct” de la Sport Total FM.

Vizualizări: 166

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: