Raport Curtea de Conturi: Sporuri ilegale pentru angajaţii primăriilor din Gorj
Primarii din Gorj sunt campioni la acordarea sporurilor ilegale, deşi la fiecare început de an se vaită că bugetele acordate sunt prea mici. Prea mici pentru cât de multe sporuri au prevăzut prin hotărâri unii dintre aleşii judeţului. Dintr-un raport al Curţii de Conturi realizat în anul 2011 pentru anul 2010 reiese că fiecare primar a fost generos cu persoana sa sau cu angajaţii primăriei, deşi pentru a face de ochii lumii economii la buget au mai dat afară, pe ici, pe colo, câte o persoană.
Sporuri de vechime, de dispozitiv, de confidenţialitate, stres şi solicitare neuropsihică, prime de Paşti, Crăciun şi de 8 Martie, acordarea celui de-al 13-lea salariu sau prime pentru vestimentaţie sunt doar câteva dintre beneficiile cu care au trebuit să supravieţuiască angajaţii din primării în anul de criză 2010. Primăria Tismana este campioană la plăţi ilegale în ceea ce priveşte sporurile acordate. Conducerea oraşului a prevăzut angajaţilor sporul de dispozitiv de 25%, precum şi sporul de confidenţialitate, înregistrând abateri de 350.996 lei. Dar aceste beneficii nu au fost suficiente, aşa că bugetul a mai fost uşurat şi pentru acordarea de prime pentru refacerea capacităţii de muncă, ţinută şi premii pentru Paşti şi Crăciun a salariaţilor. De această dată abaterea depăşeşte 400.000 lei. Curtea de Conturi a dispus măsuri pentru recuperarea plăţilor nelegale. La fel şi la Primăria Târgu Cărbuneşti, care a acordat necuvenit spor de dificultate salariaţilor numiţi membri în anumite comisii. Cu ocazia zilei de 8 Martie primarul le-a bucurat ilegal pe angajate cu câte o primă de câte 150 lei, uşurând astfel bugetul cu 7.500 lei. Pe lângă acestea se numără şi cadourile de sărbători, în sumă de peste 6.000 lei. Nu au fost lipsiţi de sporuri de dispozitiv, confidenţialitate sau pentru condiţii vătămătoare nici angajaţii de la Novaci, pentru care primăria a plătit peste 300.000 lei.
Primarii şi-au făcut parte
Primarii gorjeni au urmat zicala „Cine împarte, parte-şi face” şi au trecut la treabă. După ce a împărţit câte cinci sporuri pe la angajaţii din primărie, cum ar fi cele de dispozitiv, neuropsihic, confidenţialitate, fidelitate sau de condiţii vătămătoare pentru că intră în contact cu bacili şi mucegaiuri, primarul din Leleşti, Marian Rotaru şi-a prevăzut un spor de confidenţialitate de 10% din indemnizaţie, valoarea estimată a plăţilor ilegale ajungând la 84.772 lei. Cele mai multe sporuri au au primit cei din primăria Logreşti, care şi-au tras spor de dispozitiv, spor de stres şi fidelitate, spor de confidenţialitate, spor de calculator şi spor de conducere. Aceste sporuri nu au fost suficiente, aşa că primarul şi viceprimarul şi-au mai băgat în buzunar şi cel de-al 13-lea salariu. Neregulile se ridică la 75.000 lei.
Bani pentru hainele angajaţilor
În baza contractului colectiv de muncă primăria Scoarţa a acordat salariaţilor în anii 2009 şi 2010 sume privind menţinerea sănătăţii şi securităţii muncii, precum şi pentru achiziţionarea vestimentaţiei, fără a exista prevederi legale în acest sens, abaterea ridicându-se la 183.932 lei. Pe lângă alte beneficii Primăria Stăneşti a acordat şi un spor de 75% la salariul de bază pentru stimularea financiară a personalului care iniţiază şi implementează proiecte cu finanţare internaţională, bugetul fiind astfel afectat cu peste 160.000 lei. Plăţi nelegale s-au înregistrat şi la Direcţia Publică de Venituri, unde funcţionarii publici şi personalul contractual au primit anul trecut drepturi speciale pentru menţinerea sănătăţii şi securităţii muncii, în cuantum de 400 lei pe lună.
ABATERI
Consilierii locali din Ciuperceni nici nu erau obligaţi să îşi facă treaba pentru a-şi primi banii. Aşa se face că primăria de aici a plătit ilegal suma de 1038 lei reprezentând indemnizaţia de şedinţă acordată unui număr de cinci consilieri locali, în condiţiile în care aceştia au absentat la şedinţele ordinare de consiliu. Iar când veneau la şedinţe consilierii din Ciuperceni aprobau sporuri peste sporuri pentru personalul din primărie, abaterile ajungând la aproape 200.000 lei.
SPORURI
De sporuri de vechime, dispozitiv, confidenţialitate, solicitare neuropsihică şi stres, pentru condiţii vătămătoare au beneficiat şi angajaţii din Turcineşti, Cătunele, Godineşti, Stăneşti, Dăneşti, Ioneşti, Ciuperceni, Brăneşti, Săuleşti.
Numire surpriză la Direcţia de Protecţie a Copilului Gorj
Vizualizări: 266
Distribuie Trimite pe WhatsApp