Recepţia lucrărilor reţelei de apă de la Turcineşti, anulată de instanţă

Primarul comunei Turcineşti a pierdut procesul cu Instituţia Prefectului. Instanţa a anulat decizia de constituire a celei de-a doua comisii şi procesul verbal de recepţie a lucrărilor de alimentare cu apă. Edilul local spune că va face recurs şi îşi va angaja avocat care să-l reprezinte la Curtea de Apel Craiova.

Instituţia Prefectului l-a acţionat în instanţă pe Vasile Gogălniceanu, primarul comunei Turcineşti, motivul fiind recepţia lucrărilor de alimentare cu apă. Potrivit reprezentanţilor Instituţiei Prefectului, primarul a constituit o a doua comisie de recepţie a lucrărilor în condiţiile care prima nu fusese dizolvată. În urma analizării documentelor depuse la dosar, magistraţii Tribunalului Gorj au anulat atât dispoziţia de constituire a celei de-a doua comisie cât şi procesul verbal de recepţie a lucrărilor de alimentare cu apă. Decizia instanţei l-a nemulţumit pe primarul Vasile Gogălniceanu. Acesta spune că va face recurs şi speră să aibă câştig de cauză la Curtea de Apel Craiova. “Mă aşteptam la o asemenea decizie a Tribunalului Gorj. Am fost avertizat chiar cu două zile înainte de pronunţarea sentinţei de faptul că voi pierde procesul. Sper să am câştig de cauză la Curtea de Apel Craiova deoarece acolo este mai greu de intervenit. De data aceasta îmi voi angaja avocat. Chiar dacă va trebui să-mi cheltuiesc bani din salariu pentru onorariul său sunt hotărât să nu renunţ la recepţia lucrărilor de alimentare cu apă”, a declarat primarul comunei Turcineşti.

RECOMANDARE

Reprezentanţii Instituţiei Prefectului îi recomandă lui Vasile Gogălniceanu să renunţe la recurs şi să încerce să intre în legalitate. “Ar fi bine să-l pună pe constructor să remedieze defecţiunile că toate problemele au pornit de un puţ ce avea o adâncime mai mică decât era normal”, a declarat Liviu Diaconescu, şeful Serviciului Verificarea Legalităţii Actelor din cadrul Prefecturii Gorj.       

DEZVĂLUIRE

Vasile Gogălniceanu a mai menţionat că se aşteaptă ca şi la recepţia lucrărilor de asfaltare a satului Horezu să aibă aceleaşi probleme deoarece anumite persoane încearcă să împiedice lucrurile bune din comună. “Se vrea cu orice preţ să se sisteze furnizarea apei la Turcineşti şi mă aştept ca şi la recepţia lucrărilor de asfaltare a drumului comunal de la Horezu să avem aceleaşi probleme, deşi lucrările sunt de cea mai bună calitate”, a declarat primarul comunei Turcineşti.    

Vizualizări: 131

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: