Reconstituire istorico-militară a luptelor de la Podul Jiului

Bătălia desfăşurată la Podul Jiului în data de 14 octombrie 1916, când populaţia civilă a oraşului, alături de cercetaşi şi de poliţişti, a reuşit să stopeze o primă încercare a trupelor germane de a ocupa Târgu Jiul, va fi readusă în atenţia gorjenilor. La împlinirea a 102 ani de la acel moment istoric crucial, la Târgu Jiu va avea loc reconstituirea istorico-militară a unor scene de luptă de la Podul Jiului.

Programul evenimentului va începe la ora 11.00, la Podul Jiului-nou, cu intonarea Imnului Naţional, în prezenţa oficialităţilor, urmat de depuneri de coroane şi defilarea Gărzii de onoare în acompaniamentul fanfarei „Armonia” iar la ora 12.00, la Podul Ferdinand (Parcul Central-Insuliţa Jiului), va fi prezentată lecţia de istorie şi va avea loc reconstituirea istorico-militară, pusă în scenă de asociaţiile ostăşeşti.

„A fost unul dintre cele mai mari şi înălţătoare tablouri ale neamului, copii între moşnegi luptând alături pentru ţară… amestecaţi cu câţiva ţărani şi civili, iar lângă ei, imediat în spatele lor, mai multe femei venite şi ele să ajute, pansând pe răniţi, cărând muniţiuni soldaţilor până pe linia de luptă sau încurajând pe luptători”, afirma generalul C. Găvănescu, în cartea-document „Războiul nostru pentru întregirea neamului”.

În timpul vizitei efectuate în Gorj, la data de 7 octombrie 1933, regele Carol al II-lea a decorat oraşul Târgu Jiu cu „Virtutea Militară de Război”, ca un omagiu adus eroismului cu care „populaţia sa în ziua de 14 octombrie 1916, a respins, la Podul Jiului, atacul trupelor germane, îndreptate contra oraşului”.

Proiectul dedicat Luptelor de la Podul Jiului este finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, în anul Centenarului Marii Uniri.

Vizualizări: 868

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: