Reduceri salariale pentru o lună la Husnicioara. Cine urmează?

Salariaţii Carierei Husnicioara vor afla abia astăzi ce se va întâmpla cu ei din 2 septembrie. Conducerea Complexului Energetic Oltenia a propus patru zile de şomaj tehnic pe săptămână, iar a cincea să fie fără plată, timp de o lună. Practic, ar putea fi 16 zile de şomaj tehnic şi patru de fără plată. Sindicatele au propus înlocuirea zilelor de fără plată cu concediu de odihnă, dar decizia finală va fi luată astăzi în şedinţa de Directorat.

Indiferent de decizie, este clar că 700 de persoane vor avea salariul redus în luna septembrie. Liderul de sindicat Victor Munteanu speră că directorii din Complexul Energetic Oltenia vor accepta înlocuirea zilelor de concediu fără salariu cu concediu de odihnă. „Au spus că dacă ar fi concediu de odihnă nu ar mai fi aşa mari economiile. O să vedem ce va fi“, a declarat Munteanu.

Şi în luna iunie au fost stabilite patru zile de concediu fără plată, dar în final au fost luate doar trei. „Decizia va fi luată în şedinţa de Directorat de astăzi. Cert este că vor avea 4 zile de şomaj tehnic pe săptămână, mai rămâne de stabilit cum va fi a cincea, concediu de odihnă sau concediu fără salariu. Noi am propus o zi de concediu de odihnă“, a explicat Munteanu.

Husnicioara dă startul problemelor

Îngrijorător este faptul că datoria Regiei Autonome de Activităţi Nucleare (RAAN) la CE Oltenia este de 184 de milioane de lei, iar compania din Gorj se gândeşte să oprească livrările. „RAAN are o politică extrem de dubioasă. Imediat ce s-a luat decizia ieri înţeleg că au fost contactaţi investitori privaţi, nu-i interesează cărbunele de la CEO“, a declarat prim-vicepreşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, Ion Ruşeţ. Pe de altă parte, liderul din Mehedinţi, Victor Munteanu, a spus că RAAN are interdicţie să mai ia cărbune de la privaţi.

Tot Munteanu a adăugat că RAAN va plăti către CEO 10 milioane din cele 180 datorie. „Din câte am înţeles au primit de la Guvern 70 de milioane de lei, iar 50 de milioane trebuiau să ajungă la CE Oltenia, dar sau pierdut pe drum. Au spus că vor da 10, dar cei de la companie nu cred că-i vor primi nici pe ăştia“, a spus Munteanu. De asemenea, probleme de acest fel ar putea apărea şi la alte cariere din Vâlcea unde CET Govora, principalul cumpărător, este printre marii datornici, sau Jilţ, unde sunt probleme cu exproprierile. Ion Ruşeţ mai spune că în problema dintre RAAN şi CE Oltenia trebuie să intervină Ministerul. „Trebuie să facem un calendar de acţiuni pentru că trebuie să sesizăm şi Ministerul de resort asupra acestei situaţii. Creează îngrijorare în unităţile companiei unde pot să apară asemenea situaţii. Şi la Vâlcea pot să apară asemenea situaţii şi în zonele unde nu este front de lucru. Se impune o măsură de la nivelul Guvernului“.

„Nu vom putea fi de acord cu măsuri radicale, concediu fără salariu pe perioadă lungă”.

Ion Ruşeţ, prim-vicepreşedinte FNME

Vizualizări: 141

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: